Antoni Caciu (Caciandoni), un Robin Hood al Balcanilor

Aromânii, adică românii din dreapta Dunării, pentru că aromân nu înseamnă altceva decât român, i-au preocupat pe scriitorii români de la primele lor manifestări. Despre ei se vorbeşte în cronicile lui Miron Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir. Mai târziu ei au devenit obiect de studiu dintre cele mai serioase pentru lingviştii, istoricii şi etnografii din România.

O contribuţie aparte în rândul acestor cercetători au avut-o cărturarii ridicaţi chiar din rândul aromânilor: Dimitrie Bolintineanu, Ioan Caragiani, Pericle Papahagi, Ioan Neniţescu etc.

În lucrarea “De la românii din Turcia europeană, studiu etic şi statistic”, Ioan Neniţescu “reconstituie tipurile de viaţă ale aromânilor în nenumăratele variante pe care le-au conservat de-a lungul vremii şi de-a latul Peninsulei Balcanice ca şi faptele lor de arme”.

Un capitol special al lucrării menţionate mai sus este dedicat haidului Antoni Caciu, cunoscut şi sub numele de Caciandoni, un Robin Hood al Balcanilor, un haiduc legendar ieşit din rândurile poporului românesc, o figură eroică şi populară a populaţiei aromâneşti şi balcanice, celebru prin rezistenţa antiotomană şi sfârşitul său dramatic.

El trăieşte în perioada în care Mehmed Ali Paşa, paşă de Ianina, formează un stat independent reunind Albania, Epirul şi Morea (1788-1822). În procesul de constituire a acestui stat, cel mai mult au avut de suferit aromânii. Aceştia au trebuit să dea adevărate lupte cu hoardele fanatizate de turci şi albanezi ale lui Mehmed Ali Paşa. Aromânii erau în inferioritate numerică, neputând apăra oraşul Moscopole, care a fost jefuit şi incendiat, fiind în totalitate distrus. Acest oraş a fost o mândrie a neamului aromânesc. Avea peste 60.000 de locuitori, fiind al doilea mare oraş din Peninsula Balcanică după Istanbul (la 1788, Atena număra 4.000 de locuitori).

Caciandoni a fost un om foarte bogat, fiind proprietarul a numeroase turme şi acareturi. Bogăţia acestuia a stârnit invidia şi ura lui Mehmed Ali Paşa, care i-a confiscat întreaga avere. Pentru a se răzbuna pe această fărădelege, Canciandoni a pus mâna pe arme, chemând în jurul său un mare număr de aromâni, inclusiv pe fraţii săi care fuseseră jefuiţi de hoardele de turci şi albanezi. Atunci când Caciandoni a hotărât să răspundă cu sânge prigonirilor în contra sa şi în contra celorlalţi creştini făcute de Mehmed Ali Paşa de Ianina, “vându restul turmelor sale şi cealaltă avere mişcătoare, ce avea pentru ca să dea a înţelege că merge la răzbunare până la moarte şi că nu se va mai reîntoarce la viaţa tihnită”.

Astfel, în scurt timp, Caciandoni a constituit o forţă militară formidabilă care a lovit năprasnic oştile lui Mehmed Ali Paşa, punând în pericol stăpânirea acestuia în statul creat prin reunirea Albaniei, Epirului şi Morei.

Caciandoni, aşa cum ni-l descrie C. Fauriel în lucrarea “Chants populaires de la Grece moderne”, apărută la Paris în 1824, “era mic la trup, cam uscăţiv, avea o voce puţină, blândă, totuşi era brav până la temeritate, vioiu, mlădios şi cumplit de ager în mişcările sale: cunoştea cu deamănuntul toate strâmtorile şi ascunzişurile munţilor, era plin de viclenii şi şiretenii în contra celor care îi făcuseră vreun rău”.

Confruntările militare devin tot mai multe şi mai sângeroase, ele producând multe victime în rândul oştilor lui Mehmed Ali Paşa. Acesta, furios de atâtea înfrângeri umilitoare, întocmi o ceată de albanezi încercaţi şi aleşi pentru a-l captura pe Caciandoni. Ceata era condusă de Veli Ghega, “bărbat puternic, trupeş, bine legat şi intrat de multe ori în foc”.

Tocmai când ceata de albanezi condusă de Veli Ghega credea că a pus mâna pe Caciandoni, atunci îl scăpa iarăşi, nu înainte de a lăsa în urma sa câţiva albanezi ucişi.

În această situaţie, Veli Ghega începu a jefui şi a rechiziţiona satele prin care trecea, sub cuvânt că locuitorii ar fi înţeleşi cu Caciandoni şi că îl fac mereu scăpat.

Caciandoni, amărât de suferinţele produse din cauza lui atâtor oameni nevinovaţi, trimise lui Veli Ghega o scrisoare cam cu acest cuprins: “Veli Ghega! mi se spune că mă cauţi şi te plângi că nu mă poţi găsi. Dacă doreşti aceasta în adevăr atunci vino la Criavrisi (Fântâna rece), unde mă aflu şi unde te aştept”.

Întâlnirea dintre cei doi avu loc şi a fost urmată de o înţelegere între albanezi şi aromâni cu parola de onoare (în albaneză “besa-ie-besa”) ce presupunea ieşirea în faţa celor două oşti a douăzeci de albanezi şi a douăzeci de aromâni.

Caciandoni, în fruntea aromânilor, îi rugă pe camarazii săi să-i lase lui pe Veli Ghega şi să se încaiere cu ceilalţi, lucru recomandat şi de Veli Ghega camarazilor săi să-i lase pe Caciandoni.

Încăierarea celor patruzeci de oşteni a fost tot ce poate fi mai sălbatic şi de-o parte şi de alta. Rezultatul: doi răniţi din partea aromânilor şi opt cadavre din partea albanezilor, între care şi a uriaşului Veli Ghega, ucis de Caciandoni. Un soldat albanez ascuns într-un tufiş, văzând cum Veli Ghega este ucis, trase cu puşca asupra lui Caciandoni, rănindu-l uşor, iar lupta încetă, ambele părţi retrăgându-se în pădurea din apropiere. De acolo Cionga, nepotul lui Caciandoni, în grindina de gloanţe se repezi şi tăie capul lui Veli Ghega.

În urma acestui duel, faima lui Caciandoni se răspândi în toată Peninsula Balcanică şi el deveni o ameninţare foarte serioasă pentru Mehmed Ali Paşa, paşă de Ianina.

Pentru un timp Caciandoni s-a refugiat în Insulele Ionice care se găseau sub stăpânirea Rusiei. Aici vine în contact cu grecii ce organizau un complot pentru eliberarea ţării lor de sub stăpânirea otomană, care îl roagă să-i sprijine în demersul lor. Nu îi poate ajuta deoarece se îmbolnăveşte de vărsat şi fiindcă aerul din insulele Ionice nu îi pria s-a dus împreună cu fratele său Gheorghe, poreclit Hăşiatul, în Munţii Agrafa, retrăgându-se la o mănăstire. Trădaţi de un oarecare Gurlea, sunt capturaţi de soldaţii lui Mehmed Ali Paşa.

Interogaţi şi torturaţi cu sălbăticie, vor fi executaţi în piaţa din Ianina, prin sfărâmarea oaselor cu ciocanul.

Caciandoni, deşi slăbit de greaua sa boală şi de torturile la care a fost supus, nu dădu niciun ţipăt şi nu făcu niciun fel de semn de suferinţă; însă când ciocanul îl izbi şi sfărâmă genunchiul nu se mai putu reţine şi scăpă un strigăt de durere! Atunci, Gheorghe, supărat pe acest semn de slăbiciune din partea unui om oţelit, zise fratelui său:

“Dar bine… Caciandoni! Nu te mai înţeleg, ţipi ca o femeie”.

După aceasta veni rândul lui Gheorghe. Acesta văzu ciolanele sale sfărâmate cu ciocanul, fără a vărsa nicio lacrimă şi fără a da cel mai mic semn de suferinţă.

Iată cu ce puteri aproape supraomeneşti au fost înzestraţi aceşti doi fraţi vânjoşi, războinici şi oţeliţi. “De atunci aromânii fârşeroţi sunt respectaţi de înşişi voinicii albanezi cu respect faţă de ei căci ştiu cât de bravi şi îndrăzneţi, buni amici şi credincioşi răzbunători şi drepţi sunt.”

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: