De la debutul pandemiei

Judeţul a depăşit 65.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2

> În ultimele 3 zile, în judeţ s-au înregistrat alte 30 cazuri de infectare > Ieri, în spitalele din judeţ, erau 37 de pacienţi cu COVID-19

În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate în ţară 444 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 492 mai puţine faţă de ziua anterioară. Dintre cazurile noi, 83 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a transmis ieri Ministerul Sănătăţii.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 65.010 cazuri de la debutul pandemiei, dintre care 9 cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,44.

Potrivit informărilor ulterioare ale Ministerului Sănătăţii, în judeţ s-au înregistrat 15 infectări vineri, iar sâmbătă – 6.

Distinct de cazurile nou-confirmate în ţară, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 era ieri 1.343, cu 32 mai multe faţă de ziua de sâmbătă.

La ATI erau internate 121 de persoane, cu 7 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 121 de pacienţi internaţi la ATI, 109 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 93 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 3 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi niciunul la ATI, la fel ca în zilele anterioare.

În spitalele din judeţ, ieri erau spitalizaţi 37 de pacienţi cu COVID-19, între care 3 minori. Dintre bolnavii adulţi, 3 erau trataţi în secţii ATI.

4 decese în ţară

Până duminică, 67.031 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 1.10.2022 (ora 10:00) – 2.10.2022 (ora 10:00) au fost raportate de INSP 4 decese (3 bărbaţi şi o femeie). Nu au fost raportate decese survenite anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 4 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani şi două la categoria de vârstă 70-79 de ani. Dintre cei 4 pacienţi decedaţi, toţi prezentau comorbidităţi, un pacient fiind vaccinat, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 1.503 teste RT-PCR (743 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 760 la cerere) şi 4.769 de teste rapide antigenice.

Până duminică, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.512.192 de teste RT-PCR şi 11.614.389 de teste rapide antigenice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI