Părinţi şi copii

Când te naşti eşti ca un pui de pasăre ieşit din ou, golaş şi cu jumate de coajă pe cap… Părinţii te hrănesc, te cresc, au grijă de tine şi te învaţă. Pe vremuri, expresia „şapte ani de acasă” era clasică şi avea în vedere timpul în care între părinţi şi copii nu mai intervenea nimeni în procesul de deprindere a cunoştinţelor. Acum, din păcate, numărul acestor ani este desuet şi în scădere drastică.

Odată cu începerea şcolii, dascălii au şi ei un rol foarte important în dezvoltarea şi educarea copiilor. Oricum, ei depind în continuare de părinţi şi locuiesc cu aceştia. Nu numai la noi, pe la 18 ani, copii trec în rândul adulţilor şi îşi deschid „aripile” către viitor, fără sprijinul părinţilor. Care tot duc dorul copiilor lor şi îi mai ajută când pot.

Anii trec şi copii devin adulţi, iar părinţii nu mai au feţele senine din tinereţe. Grijile, vârsta sapă riduri adânci pe feţele lor şi nu mai au reflexele de altădată. La un moment dat ajung şi ei la fel de neajutoraţi precum nişte copii.

Este momentul să-ţi aduci aminte de unde ai plecat şi cine a avut grijă de tine! Trebuie să ajuţi, aşa cum ai fost şi tu ajutat odată şi să treci peste faptul că părinţii au îmbătrânit. Ai răbdare, ascultă ce au de spus, chiar dacă ei se mai repetă… Să ai grijă de ei!