Prinţul William şi Kate nu doresc o ceremonie amplă prin care să primească titlurile de prinţ şi prinţesă de Wales

Prinţul William şi soţia lui, Kate, au efectuat prima lor vizită în Ţara Galilor după ce au devenit automat prinţ şi prinţesă de Wales în urma morţii reginei Elisabeta a II-a, însă, potrivit unei surse, nu doresc o ceremonie amplă prin care să primească în mod oficial aceste titluri, informează Reuters.

Cuplul princiar a revenit pe insula Anglesey din largul coastelor nordice ale Ţării Galilor, unde a locuit imediat după căsătorie şi unde prinţul William, devenit între timp moştenitorul tronului britanic, a lucrat ca pilot de elicopter pentru misiuni de salvare desfăşurate de Royal Air Force. Ei au vizitat Holyhead Lifeboat Station înainte să călătorească spre oraşul Swansea din sudul Ţării Galilor, unde s-au întâlnit cu voluntari reuniţi într-o biserică.

Biroul lor de presă a precizat că prinţul William şi Kate au o afecţiune profundă pentru Ţara Galilor şi că îşi vor petrece mai mult timp în această regiune în calitate de prinţ şi prinţesă de Wales, titluri anunţate de noul rege Charles al III-lea în primul său mesaj public către poporul britanic după moartea reginei Elisabeta a II-a.

O sursă din anturajul casei regale a dezvăluit că nu există planuri pentru o ceremonie amplă de atribuire a acestor titluri care să semene cu cea organizată în onoarea prinţului Charles, care a primit titlul de prinţ de Wales în 1969 la Caernarfon Castle.

În schimb, prinţul William şi Kate se vor concentra, potrivit aceleiaşi surse, pe acţiuni care să aprofundeze încrederea şi respectul poporului galez.

Cel mai mare dintre fiii actualului monarh britanic, care este şi moştenitor al tronului, este desemnat în mod tradiţional prinţ de Wales începând din anul 1301, când Edward I a oferit acest titlu fiului său, care s-a născut la Castelul Caernarfon din nordul Ţării Galilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: