Păşind prin porţile timpului, aşteptând răsplata Stăpânului

Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a publicat lucrarea La porţile timpului – Dialoguri cu mari duhovnici, autor fiind cunoscutul om de radio şi scriitor Mircea Motrici. Cartea ne aduce aminte figura luminoasă a unui misionar odrăslit dintr-o cunoscută familie de sacerdoţi şi dăruit întru slujirea cuvântului care zideşte.

Aşa a fost cunoscut Mircea Motrici de către ascultătorii Radio România Actualităţi şi cititorii cărţilor sale. La fel de cunoscută este şi doamna lui, Rozalia Motrici, care, după trecerea scriitorului la cele veşnice, s-a străduit mult să facă mai departe cunoscută opera lui, să retipărească o parte dintre cărţi ori manuscrisele pe care le-a găsit în sertar. Mircea Motrici rămâne, astfel, prezent printre noi, iar cartea aceasta ni-l prezintă ca un misionar creştin, din postura de credincios, care nu lipsea de la Sfânta Liturghie, căuta îndemnul duhovnicului, se ruga şi admira viaţa Bisericii din Bucovina şi nu numai.

Această carte ne face părtaşi unor gânduri şi trăiri înalte ale celor pe care Mircea Motrici i-a întâlnit. Ne mărturiseşte că „vorbele uneori sunt rare, aspre sau blânde. Puterea cuvântului pătrunde ca un aer proaspăt de munte, dând aripi paşilor următori prin viaţă în marea respiraţie a pământului ce încinge zbuciumul universului intim”. Ne spune că „aducerea acestor cuvinte spre altarul sufletului reprezintă o datorie, pentru că izvorul lin sau agitat al secundei de viaţă merită şi opriri duhovniceşti”, unde gazde sunt aceşti oameni, călugări, ierarhi, preoţi, cu trăirile lor înalte, cu gingăşie, cu chipurile legendare, cu priviri adânci, iar dialogurile sunt popasuri la răscruce de drumuri, între bine şi rău, între nădejde şi înfrângere, între lumină şi întuneric.

Mircea Motrici ne spune că „duhovnicii, marii rugători, sunt străjeri, adică stejari cu rădăcini în alte veacuri”. Dumnezeu a rânduit să-i cunoască, în calitatea de reporter, prieten al mănăstirilor, de rudenie apropiată şi executor testamentar, editor al operei unchiului său, arhimandritul Dionisie Udişteanu, apropiat Patriarhului Teoctist şi altor mulţi ierarhi şi slujitori ai Bisericii noastre. Acest lucru i-a oferit lui Mircea Motrici privilegiul de a se afla în preajma unor oameni de la care a avut mereu de învăţat şi ale căror cuvinte le-a aşternut în pagină, pentru ca nu cumva să se piardă.

Autorul mărturiseşte că intenţia lui este de „a semăna cuvinte în loc de a oferi buchete de flori” şi ar dori ca într-o zi cei regăsiţi în paginile cărţii să fie împreună, în ceata drepţilor, cum sunt deja, fără ca noi să ştim. Ne mărturiseşte că, „într-o zi, poarta timpului se va deschide şi vestea va sosi”.

Mi-l amintesc pe Mircea Motrici din mult folositoarele dialoguri pe care le-am avut, fiind legaţi de aceeaşi zonă a obârşiei noastre, însă în ultima perioadă când l-am vizitat la spital, unde se afla pe patul de suferinţă, devenise un alt om, înţelegea altfel viaţa. Aş putea spune că era senin, sperând că se va face bine, iar plecarea lui atât de timpurie a fost un semn de întrebare, dar şi o lecţie pentru cei care se cred nemuritori. Mircea Motrici a înţeles că viaţa este doar o trecere. După cum ne spunea părintele Cleopa, pe care Mircea Motrici l-a intervievat, despre Adam, căruia i s-a adresat o întrebare, cum a fost viaţa, iar el a răspuns: „Ca o trecere şi ca o uşă, pe una am intrat şi pe cealaltă am ieşit”. Dacă şi cei care au trăit mult şi care s-au bucurat de atâta binecuvântare spun aceste adevăruri, cum am mărturisi noi altceva?

În paginile cărţii, ne reţine atenţia dialogul pe care l-a purtat Mircea Motrici cu părintele Cleopa. Marele misionar avea, printre celelalte daruri, pe cel al cuvântului. Vorbea cu o deschidere ieşită din tipare. A fost atât de deschis celorlalţi, încât nu cred, în afară de momentele de neputinţă trupească, să fi refuzat pe cineva vreodată. Iar dacă cineva îi adresa vreo întrebare, el vorbea un ceas sau două.

Pe părintele Cleopa l-a intervievat, cu răspunsurile şi smerenia care îl caracterizau, numindu-se pe sine „moşul putregai”, amintind de operaţii, de faptul că mâna dreaptă i-a fost ruptă, nu mai putea merge pe picioare şi aştepta veşnica pomenire. Informaţiile pe care părintele Cleopa i le-a oferit erau legate de istorii sfinte, de călugării sfinţi pe care i-a întâlnit, unii dintre ei nevoindu-se apoi la Sfântul Munte Athos, iar rudenii de-ale părintelui Cleopa se aflau şi ele fie în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, fie în alte ţintirime cu sfinţi.

Expresia „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce!” revenea adeseori între cuvintele părintelui, de asemenea şi cuvintele psalmistului „Bine voi cuvânta pe Domnul, în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea!” sau „În tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul!”. I-a amintit şi lui Mircea Motrici şi, prin el, celor care au ascultat interviul, precum şi tuturor celor care îl vor citi, că avem datoria neîncetat să ne rugăm, amintind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: „O, creştine, dimineaţa să te rogi trei ceasuri, seara trei, iar la miezul nopţii măcar un ceas!” Aceasta era calea pe care părintele Cleopa o arăta tuturor şi pe care el a împlinit-o în viaţa sa. Frumuseţea cuvintelor părintelui Cleopa o va descoperi fiecare revăzând sau citind pentru prima dată acest interviu.

Frumoase alte pagini ale cărţii sunt dedicate arhimandritului Iachint Unciuleac, în capitolul numit „Aripi de Ceaslov”. Pe părintele Iachint reporterul l-a surprins spunându-i cuvinte despre istoria Mănăstirii Putna, mărturisindu-i că „nu el vorbeşte despre Ştefan, ci marele voievod vorbeşte prin el”. Chipul de legendă al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare a fost desluşit prin cuvintele arhimandritului Iachint, care a fost şi el străjer la Putna vreme îndelungată.

Ceasurile de taină petrecute în compania părintelui de către Mircea Motrici revelează gânduri şi mărturisiri de suflet pe care un astfel de călugăr îmbunătăţit le împărtăşea celorlalţi vorbind despre Putna cu o iubire fără margini, identificându-se cu acel loc.

Despre ultima zi a petrecerii părintelui Iachint printre noi, Mircea Motrici ne spune: „Paşi fără cuvinte, tăcere”. Ne mărturiseşte întâmplarea de la înmormântare, când părintele Ionel Maloş i-a îndemnat pe cei prezenţi: „Suntem aici mulţi fii duhovniceşti ai părintelui Iachint, să nu punem mâna pe lopată, să-l acoperim cu mâinile noastre, să ne ajute şi credincioşii. Vom lua pământ cu mâinile şi poate astăzi vom reuşi să umplem groapa. Nu puneţi mâna pe lopată! Prea mult ne-a iertat, prea mult ne-a binecuvântat ca să nu avem atâta dragoste faţă de părintele!”.

Un alt interviu este cu duhovnicul de la Schitul Colciu de la Athos, părintele Dionisie Ignat. Am reţinut din acest dialog întrebarea reporterului: „Credeţi că în mileniul al treilea Ortodoxia va fi în pericol?”, iar Dionisie Ignat ne spune: „Se poate ca Ortodoxia să fie smerită de duşmani, că are prea mulţi duşmani, dar trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să caute cu milă şi cu îndurări spre noi, spre poporul nostru şi spre întreaga Ortodoxie”. Părintele Dionisie vorbea despre liniştea prin care călugărul se poate apropia mai mult de Dumnezeu, decât prin alte fapte bune.

Şi părintele protosinghel Petroniu Tănase este prezent în paginile cărţii, cu a sa înţelepciune monahală, având cuvinte pline de profunzime, care au schimbat viaţa multor fraţi începători, dar şi pelerini care au poposit în obştea lor.

Episcopul Gherasim Putneanul, care a fost 15 ani stareţ şi ghid la Mănăstirea Putna, are numeroase gânduri prezente în carte. Nici nu se putea altfel!

Arhimandritul Dionisie Udişteanu (1900-1984) era rudenie cu Mircea Motrici, iar principalele lui date biografice şi cuvinte de folos sunt redate în această carte.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor, trecut la Domnul în anul 2020, este şi el prezent prin câteva interviuri pe care Mircea Motrici le-a realizat în perioada de păstorire a ierarhului la Suceava. S-au întâlnit de multe ori, au dialogat, cred că au fost şi alte mărturisiri decât cele aşezate în pagină, dar acestea rămân deosebit de preţioase.

Orice astfel de discuţie păstrează amintiri importante din istoria monahismului românesc, cu file tainice păstrate de duhovnici. Dacă aceste amintiri s-ar pierde, am fi mult mai săraci.

Mircea Motrici a făcut multe drumuri şi a avut popasuri duhovniceşti şi intelectuale cu oameni minunaţi. A cunoscut mulţi dintre slujitorii Bisericii, dar şi importante personalităţi ale vieţii publice şi culturale care au poposit într-un răstimp de un sfert de veac în judeţul Suceava. Pe mulţi dintre ei i-a condus în diferite locuri şi a vorbit despre ei, amintind opiniei publice cele mai importante repere ale prezenţei lor în Bucovina. Cred că banda lui magnetică a înregistrat încă multe alte cuvinte de folos.

Cele câteva evocări din paginile cărţii sunt deosebit de preţioase. Pe de o parte, ne aduc aminte de lucrurile cu adevărat esenţiale ale vieţii, pe de altă parte, ni-l readuc aproape pe Mircea Motrici, unul dintre prietenii Bisericii şi al slujitorilor ei!

PS TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: