Deputatul Ioan Balan l-a atenţionat pe ministrul Sănătăţii:

Numărul de doze de vaccin Hexacima distribuite în judeţul Suceava este insuficient

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan l-a atenţionat pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, că numărul de doze de vaccin Hexacima care au fost distribuite în judeţul Suceava este insuficient.

„Apreciez iniţiativa domniei voastre de a implementa măsuri cât mai consistente în direcţia prevenirii îmbolnăvirilor” i-a transmis Ioan Balan ministrului Sănătăţii.

El arată că, pentru realizarea acestui scop şi pentru diminuarea suferinţei pacienţilor, este important ca utilizarea descoperirilor ştiinţei medicale să ajungă la pacienţi în timp util, fie că vorbim despre medicamente inovative, fie că vorbim despre imunizare cu ajutorul vaccinurilor.

„În acest sens, vă fac cunoscut faptul că, la nivelul judeţului Suceava, au fost distribuite recent numai 2.041 de doze de vaccin Hexacima, vaccin deosebit de util împotriva poliomielitei, difteriei, tetanosului, pertussisului, hepatitei B etc. Numărul de doze este insuficient, în condiţiile în care pe listele medicilor de familie din judeţ sunt înscrişi peste 8.000 de copii care, fie nu au fost imunizaţi deloc, fie au fost imunizaţi parţial împotriva acestor boli grave” a arătat parlamentarul liberal sucevean.

El îi spune ministrului că deşi această situaţie neplăcută îşi are originile în mandatul defectuos al fostului ministru al Sănătăţii, crede că este imperios necesar să se găsească soluţii urgente pentru a asigura copiilor imunizarea necesară.

Din acest motiv, Ioan Balan cere ministrului să spună câte doze de vaccin Hexacima au fost comandate de Ministerul Sănătăţii în anul 2021, pentru anul 2022 la nivel naţional şi care este numărul optim care ar fi trebuit să fie comandat la nivel naţional şi la nivelul judeţului Suceava.

„În condiţiile în care medicii de familie din judeţul Suceava au primit doar 25%-30% din necesarul de doze, raportat la numărul de copii care trebuie imunizaţi, vă rog să precizaţi ce măsuri de urgenţă aveţi în vedere pentru suplimentarea numărului de doze la nivelul judeţului Suceava” a mai solicitat Ioan Balan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: