La deschiderea Muzeului Etnografic „Ilie Motrescu” de la Crasna, am avut parte de o surpriză plăcută. La finele manifestării, s-a apropiat un tânăr şi mi-a spus că vrea să facă o poză cu mine personal. Nu m-a mirat, de asemenea propuneri am avut parte de mai multe ori în ultimii ani.
– Mă numesc Ilie Motrescu, mi-a spus el.
Aici m-a surprins plăcut. Ne-am făcut poza respectivă. Iar seara mi-a trimis prin Messenger un grupaj de poze cu uzoare naţionale.
– Cos cămăşi naţionale.
Aici m-a surprins a doua oară, în aceeaşi zi.
Am hotărât să scriu despre acest băiat. I-am pus mai multe întrebări referitoare la viaţa şi îndeletnicirea sa.
– Cine este Ilie Motrescu din Crasna?
– M-am născut la 30 iulie 2000 în pitoreasca localitate Crasna. În 2006 am păşit pragul şcolii. În clasa a V-a, îmi plăcea foarte mult lecţia de muncă. Învăţam a coase băsmăluţe. Pe urmă am început a coase tablouri pe pânză. În clasele a X-a şi a XI-a am început a coase prima cămaşă.
– Cine te-a învăţat să coşi?
– A coase cămăşi m-a învăţat vecina mea, regretata soră a artistei Maria Iliuţ, doamna Ileana Gherman-Iliuţ, vestită meşteriţă populară din partea locului. Cu părere de rău, nu mai este printre noi. Dar lucrul mâinilor ei a rămas.
– Cum ai ajuns la vestita meşteriţă din Crasna?
– Cum vă spuneam, suntem vecini. Am mers, chiar când munceam la prima cămaşă, să-mi dea câteva sfaturi. Ei i-a plăcut cum cos, a văzut că îmi place această îndeletnicire şi uneori mă ruga să iau câte o comandă de-a ei. Adică o ajutam la cusut. I-a plăcut cum fac şi aşa a început prietenia noastră. M-a învăţat regretata mea vecină multe nuanţe în ale cusutului. Am şi o carte despre ea. Era cunoscută până hăt departe de hotarele Crasnei pentru meşteşugul ei. Cred că aţi văzut şi filmul despre ea…
– Coşi şi alte lucruri, feţe de masă, perdele, perine…?
– Nu, deocamdată, numai cămăşi. Din 2017 până în prezent am cusut 21 de cămăşi naţionale.
– Cine a mai cusut sau s-a ocupat cu lucrul de mână în familia ta?
– Mama a ţesut, bunica coase, o învăţ acum şi pe sora mea mai mică să coase. Deja coasem împreună…
– Cum alegi uzorul (modelul – n.red.)? Văd că ai felurite, care din care mai frumoase?…
– Uneori propun eu singur, alteori împreună cu persoana care comandă cămaşa.
– Pe ce fel de material coşi şi cu ce coşi?
– Cos pe pânză naturală şi cu bumbac.
– Cât timp îţi ia cusutul unei cămăşi?
– Dacă e un uzor mai simplu, mă isprăvesc timp de o lună; dacă e mai complicat, stau şi două şi trei luni.
– De unde ai comenzi?
– De la rude, săteni, vin oameni şi din alte sate. Am cusut şi pentru artişti…
– O cămaşă trebuie să fie nu numai cusută, dar şi prinse stanii, încheiată, să aibă formă de cămaşă. Cum te descurci aici?
– Eu iau măsura, tai pânza, le cos, după aceea le dau la o femeie care le încheie, le spală, le calcă, pentru ca clientul să primească cămaşa frumos aranjată, s-o poată îmbrăca chiar a doua zi…
– La ce preţ e acum o cămaşă, când totul e aşa de scump?
– Între 150 şi 400 euro.
– Cum te simţi când vezi pe cineva îmbrăcat cu o cămaşă cusută de tine?
– Mă bucur sincer. Văd rezultatul muncii mele.
– Dar cum se uită membrii familiei, prietenii, cunoscuţii la îndeletnicirea ta? Totuşi nu sunt prea mulţă băieţi care se ocupă de cusutul cămăşilor…
– Bine, acceptă toţi ceea ce fac.
– Ilie, la vârsta ta trebuie să mai ai timp şi pentru alte lucruri: serviciu, lucrul în gospodărie, excursii, telefon, discuţii cu prietenii etc…
– Lucrez la bar, la magazin. Găsesc timp pentru excursii, mă întâlnesc cu prietenii, discut la telefon. Mă stărui să găsesc timp pentru toate…
– Acum, spune-mi te rog cum te simţi purtând numele de Ilie Motrescu? Se pare că eşti unicul din toată Crasna care porţi acest nume…
– Mă simt mândru că port numele marelui poet. Deşi nu suntem rude, am o stimă şi un respect deosebit pentru familia sa. Îndeosebi am avut relaţii bune cu regretata lui soră, doamna Maria Motrescu-Popescu.
– Ai vreo carte de-a poetului în biblioteca ta?
– Le am pe toate. Am citit poeziile lui. Mi le-a făcut cadou chiar regretata lui soră. Mi-a dăruit chiar şi două cărţi de-ale dumneavoastră despre Ilie Motrescu.
– Mă bucur. Pe viitor am să-ţi fac cadou şi alte cărţi de ale mele. Am să ţi-o dărui şi cea despre Maria Iliuţ…
Ilie, îţi mulţumesc pentru acest prim interviu cu tine. Îmi pare bine că ne-am cunoscut şi sper să te văd ori de câte ori vom reveni la Crasna, la comemorările legate de numele poetului şi a familiei sale.
– Şi eu vă mulţumesc şi mă bucur că v-a făcut plăcere că am făcut cunoştinţă.
– Succese, pace, sănătate, spor la munca pe care o faci şi numai bine!
– Mulţumesc. Şi dumneavoastră la fel.
ELEONORA SCHIPOR
Comentarii