Pentru noul drum spre Aeroportul Suceava

Municipiul Suceava se asociază cu CJ şi oraşul Salcea 

Un nou drum care va lega municipiul Suceava de Aeroportul Suceava va fi construit pentru că actuala cale de acces spre aeroport s-a dovedit a fi insuficientă.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a iniţiat un proiect de hotărâre care va fi supus aprobării în şedinţa din 29 septembrie pentru asocierea municipiului Suceava cu CJ Suceava şi Primăria Salcea în vederea realizării noii investiţii.

Primarul arată că Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava este un obiectiv de interes judeţean de importanţă deosebită, iar înainte de pandemie a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de pasageri, creştere care se manifestă şi în acest an.

„Accesul la aeroport în prezent se face pe un singur drum judeţean care pleacă din DN 29 şi care s-a dovedit a fi insuficient, înregistrându-se de multe ori blocaje în trafic care au necesitat intervenţia poliţiştilor de la serviciul rutier” precizează primarul.

Potrivit lui Ion Lungu, Consiliul Judeţean Suceava a analizat de mai mult timp crearea unui drum de acces alternativ către aeroport, drum care pleacă din cartierul  Burdujeni din municipiul Suceava şi trece pe teritoriul oraşului Salcea, până la aeroport.

Primarul mai spune că, urmare a degradării situaţiei de securitate din Ucraina, fapt ce a generat „un exod masiv al populaţiei din zonele afectate şi apariţia unei crize umanitare”, la nivel naţional şi european s-a hotărât organizarea Centrului logistic european de ajutor umanitar pentru Ucraina (hub destinat colectării ajutoarelor umanitare şi trimiterii lor în Ucraina) la Suceava.

Astfel, Ion Lungu arată că este necesară şi asigurarea accesului la spaţiile hubului umanitar, fiind necesară implementarea unor proiecte de infrastructură de transport rutier de natura unor drumuri alternative. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI