Cadeţi italieni în vizită la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare”

În perioada 22-26 septembrie, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” găzduieşte o delegaţie formată din zece elevi şi un instructor militar, reprezentanţi ai Şcolii Militare Navale „Francesco Morosini” din Veneţia.

Colaborarea cu şcoala italiană a început în cadrul Forumului Şcolilor Militare Secundare din Europa, care funcţionează în cadrul Colegiului European de Securitate şi Apărare de la Bruxelles. Activitatea de la Câmpulung Moldovenesc este a treia din lista mobilităţilor internaţionale, primele două fiind găzduite de către Şcoala Militară Navală „Francesco Morosini”. În lunile iulie 2021 şi iulie 2022 partenerii italieni au organizat la Veneţia tabere de vară în care elevii militari au beneficiat de cursuri de canotaj. La reciprocitate, colegiul nostru îşi propune să faciliteze derularea unui număr de activităţi care să familiarizeze cadeţii italieni cu specificul zonei, al colegiului şi al învăţământului militar românesc.

În semn de bun-venit, ştefăniştii au pregătit un spectacol pentru oaspeţi, care a evidenţiat gama variată de preocupări cultural-artistice din instituţie. De asemenea, au fost ghizi în prezentarea şcolii şi în turul de vizitare al acesteia, având rol de mentori şi de parteneri în toate activităţile planificate, evenimentul aducând un plus de valoare actului educaţional din colegiu.

Agenda întâlnirii de la Câmpulung Moldovenesc a cuprins vizite culturale în zonă, activităţi specifice şcolilor militare şi participarea la Campionatul Naţional de Alergare Montană distanţă scurtă şi lungă – „Cupa Rarăul”.

Considerăm activitatea de la Câmpulung Moldovenesc ca fiind un moment important de promovare a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” şi a învăţământului militar românesc la nivel european.

FRANCESCA ŞINDILAR

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI