Peste 1.300 de persoane au fost reţinute în cadrul protestelor anti-mobilizare din Rusia

Forţele ruse de securitate au reţinut miercuri peste 1.300 de persoane care au participat la proteste care denunţă mobilizarea, a declarat un grup de apărare a drepturilor, la câteva ore după ce preşedintele Vladimir Putin a făcut anunţul, scrie Reuters.

Grupul independent de monitorizare a protestelor OVD-Info a declarat că, potrivit informaţiilor pe care le-a cules din 38 de oraşe ruseşti, peste 1.311 persoane au fost reţinute până seara târziu.

Grupul a precizat că 502 persoane au fost reţinute în Moscova şi 524 în Sankt Petersburg, al doilea cel mai populat oraş din Rusia.

Mitingurile nesancţionate sunt ilegale în conformitate cu legile anti-protest din Rusia.

Irina Volk, oficial al Ministerului rus de Interne, a declarat, citată de agenţiile de ştiri ruse, că ofiţerii au întrerupt încercările de a organiza ceea ce a numit mici proteste.

„În mai multe regiuni, au existat încercări de a organiza acţiuni neautorizate care au reunit un număr extrem de mic de participanţi”, a declarat Volk. „Toate acestea au fost oprite. Iar acele persoane care au încălcat legile au fost reţinute şi duse la secţiile de poliţie pentru a fi investigate şi a se stabili responsabilitatea lor.”

Biletele de avion dus-întors din Rusia au explodat în preţ şi s-au vândut rapid miercuri, după ce Putin a ordonat chemarea imediată a 300.000 de rezervişti.

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: