Incendiul ce a izbucnit marţi dimineaţa la sala de evenimente a unei pensiuni din Şcheia a fost iniţiat de la un cablu electric defect.
Potrivit serg.-maj. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, pompierii militari ai Detaşamentelor de Pompieri Suceava şi Rădăuţi, împreună cu cei ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, au intervenit cu şase autospeciale de stingere, o autoscară de intervenţie la înălţime şi o ambulanţă SMURD B2, pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la acoperişul unei săli de evenimente din comuna Şcheia.
La sosirea echipajelor, ardeau cu degajări mari de fum materiale combustibile depozitate în încăperile de la nivelul mansardei, incendiul fiind propagat la acoperişul construcţiei.
Au ars acoperişul sălii de evenimente pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp şi materiale combustibile depozitate în încăperile de la nivelul mansardei. Au mai ars centrala de ventilare (climatizare), bârne din lemn şi astereala acoperişului. S-au degradat bunuri din interior şi finisajele interioare.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat, a arătat sursa citată.
Incendiul a fost lichidat marţi la ora 7:30. Pompierii au salvat restul construcţiei şi pensiunea turistică adiacentă, aflată la circa 5 metri distanţă. (N.B.)
Comentarii