Finalul primei etape a proiectului-pilot „Quality & Safety” le oferă pelerinilor de pe Via Transilvanica o incursiune plăcută în Ţara Dornelor

Prima etapă a proiectului pilot „Quality & Safety”, demarat în luna iunie a.c. de Tăşuleasa Social şi Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor (AETD) prin semnarea unui protocol de colaborare, a fost finalizată cu succes.

Cele 47 de borne din Ţara Dornelor, cu intrare din pasul Mestecăniş (borna cu numărul 84) şi ieşire în zona Tătaru prin Grădiniţa (borna cu numărul 131), poartă logo-ul destinaţiei de ecoturism şi un număr de identificare, care îi ajută pe pelerinii de pe Via Transilvanica să determine încadrarea în zonă şi să cunoască la a câta bornă se află. Acest element extra, întăreşte siguranţa pe traseu.

Acţiunea de sablare, marcare şi numerotare a bornelor de pe Via Transilvanica, porţiunea din Ţara Dornelor, s-a derulat în perioada 10 – 16 septembrie a.c. de către echipele tehnice ale Tăşuleasa Social şi Salvamont Vatra Dornei. În perspectivă, Tăşuleasa Social îşi propune, ca alături de oamenii drumului, să extindă acţiunea „Quality & Safety” pe întreg traseul Via Transilvanica, în cei 1.400 km.

Încă de la început, rolul acestui proiect-pilot a fost acela de a oferi o nouă busolă de orientare pe traseu drumeţilor care iau la pas sau în şaua bicicletei Via Transilvanica – „drumul care uneşte”. Şi, în plus, şi-a dorit să deschidă calea asumării un rol activ al destinaţiei de ecoturism Ţara Dornelor în îmbunătăţirea experienţei de vizitare pe acest traseu turistic care şi-a croit drum prin frumoasele păduri de molid şi comunităţile locale ale zonei de munte, cu tradiţiile şi obiceiurile specifice, îndrăgite de oaspeţi.

În faza a doua a colaborării, organizaţiile partenere şi-au propus să actualizeze „Ghidul Drumeţului pe Via Transilvanica”, unde vor fi menţionate rutele traseului care aparţin destinaţiei de ecoturism Ţara Dornelor. Totodată, pe website-ul eco-destinaţiei, https://taradornelor.ro/, va fi inclusă o pagină dedicată traseului Via Transilvanica care tranzitează zona, venind astfel în întâmpinarea celor care caută informaţii detaliate despre experienţele locale.

Prima etapă a proiectului-pilot „Quality & Safety” a fost implementată de Tăşuleasa Social şi Salvamont Vatra Dornei cu sprijinul Asociaţiei de Ecoturism Ţara Dornelor prin proiectul Ţara Dornelor, o destinaţie ecoturistică înfloritoare, finanţat de Romanian-American Foundation şi Fundaţia pentru Parteneriat – Polgár-Társ Alapítvány prin programul Green Entrepreneurship – Dezvoltarea economică durabilă prin ecoturism.

Eveniment special în aşteptare

În data de 8 octombrie a.c., în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, va avea loc lansarea oficială a întregului traseu Via Transilvanica, de aproximativ 1.400 km, care străbate România de la Nord-Est la Sud-Est. La marele eveniment, „Via Transilvanica Day The Grand Opening”, Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor va reprezenta destinaţia de ecoturism cu un stand propriu de promovare pus la dispoziţie de Tăşuleasa Social, în calitate de organizator. La Târgul pentru oamenii drumului, în standul eco-destinaţiei Ţara Dornelor, vor fi prezenţi meşteri populari şi producători locali, care vor împărtăşi celor 10.000 de participanţi aşteptaţi, o mică parte din farmecul şi savoarea locale. Participarea se va face cu sprijinul autorităţilor publice din Ţara Dornelor. (Comunicat de presă – Asociaţia de Ecoturism Ţara Dornelor, Asociaţia Tăşuleasa Social)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: