Centrul de Marketing

Suntem o echipă de specialişti în marketing din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi colaboratori din afara acesteia care sprijinim persoanele interesate să înveţe şi să aplice tehnici de marketing în vederea promovării afacerii şi dezvoltării personale.

Centrul de Marketing este constituit ca organism ce şi-a asumat misiunea să promoveze marketingul, alături de reprezentanţi ai mediului economic, social şi de afaceri, pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei şi societăţii.

Obiectivele organizaţiei sunt: > să asigure educarea formarea şi perfecţionarea specialiştilor, managerilor şi cercetătorilor în domeniul marketingului prin traininguri şi conferinţe adaptate dinamic la cerinţele angajatorilor; > să realizeze proiecte de cercetare ştiinţifică ale căror rezultate să contribuie la dezvoltarea marketingului şi să servească economiei şi societăţii; > să iniţieze relaţii de parteneriat cu entităţi din mediul economic, social şi de afaceri vizând cooperarea pentru dezvoltarea unor programe de studii, facilitarea inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, furnizarea de cunoştinţe şi know-how.

Echipa este formată din: conf. univ. dr. Alexandru-Mircea Nedelea, lector univ. dr. Gabriela-Liliana Cioban, conf. univ. dr. Iulian Condratov, asistent univ. dr. Costel-Ioan Cioban, lector univ. dr. Paul Paşcu, specialist marketing online Adrian Popa şi producător video Adrian Ianovici, la care se alătură o serie de colaboratori din rândul studenţilor şi absolvenţilor Facultăţii de Economie, Administraţie şi Afaceri de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Am fost implicaţi în proiecte de cercetare precum: Consumer Behaviour in Europe, Tourism, Wellbeing and Ecosystem Services, Sondaj de opinie privind opţiunile şcolare ale elevilor claselor a XI-a şi a XII-a de la opt colegii din judeţele Suceava şi Botoşani, Studiu cu privire la opţiunile şi posibilităţile de învăţare, aprofundare şi perfecţionare a limbii franceze în judeţul Suceava, sondaj de opinie în rândul publicului sucevean, care să reflecte aşteptările comunităţii referitoare la spectacolele de teatru.

Din anul 2010 şi până acum am organizat 9 workshopuri intitulate „Marketing şi vânzări” la care am avut ca speakeri-invitaţi specialişti din domeniul marketingului de la diferite companii şi instituţii publice din judeţele Suceava şi Botoşani. Printre temele acestor workshopuri, la care sălile au fost pline de studenţi ai Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi elevi de la colegiile sucevene, menţionăm: marketing personal, marketing în turism, marketing educaţional, marketing şi vânzări în servicii, Cum să te vinzi!, Cum să îţi vinzi ideea… dar să rămână a ta, Tu ştii cine eşti?, Povestea banilor, To be or not to be… online.

Printre partenerii noştri se numără: Centrul de Reuşită Universitară Suceava, Junior Chamber International Suceava, Club Toast Masters Suceava, Federaţia Patronală IMM Suceava, UGIR filiala Bucovina Suceava, Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava, Casa Româno-Chineză Suceava, Raiffeisen Bank Romania, ZAO Media, Panorama Advertising, SmartShop24.

Centrul de Marketing îţi oferă:

  1. Cărţi din domeniul marketingului incluzând tehnici, studii de caz şi ghiduri practice pentru a aplica marketingul în afaceri şi în viaţă. Oferta o găsiţi aici: www.centruldemarketing.ro.
  2. Promovare ONLINE: webdesign, SEO, Social Media Marketing.

Sunteţi interesat ca oferta dvs. să fie cunoscută de peste 50.000 de persoane? Firma, produsele şi serviciile dvs. vor fi promovate eficient în comunităţi online active (de exemplu Clubul de Marketing, Marketing şi vânzări, Marketing şi dezvoltare personală, Atelierele online: Business şi Marketing, Club Voiaj Suceava, Turism Suceava, Şcoala de Business, Cursuri Marketing, Training Marketing şi altele). Anunţul dvs. va avea acoperire naţională ajungând la un număr foarte mare de persoane, agenţi economici şi reprezentanţi ai agenţilor economici. Vizibilitatea anunţului dvs. va fi foarte mare din acest punct de vedere.

  1. Servicii media

Vrei ca povestea de succes a brandului tău să fie cunoscută de foarte mulţi consumatori, devenind virală pe reţelele de socializare? Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul creării de conţinut video, ne concentrăm eforturile asupra dezvoltării unor produse multimedia autentice de înaltă calitate. De la idee, scenariu şi până la etapele de post-producţie şi promovare pe reţele sociale – asigurăm un ciclu complet de viaţă pentru produsele video create de noi. De la spoturi social media cu impact sporit şi până la documentare de lung metraj – alegem ce mai bună formă de story-telling. Suntem pasionaţi de oameni şi vrem să povestim istoriile de viaţă ale eroilor noştri. Credem că acesta este cel mai onest şi autentic mod de a promova o afacere. Oamenii sunt interesaţi de poveşti de succes.

  1. Promovarea firmei dvs. ca partener în cadrul workshopurilor: Marketing şi vânzări. Dvs. sau un reprezentant al firmei dvs. poate participa la acest eveniment unde îşi poate promova oferta şi brandul de angajator.
  2. Promovarea firmei dvs. ca partener în cadrul concursului Cel mai bun marketer www.facebook.com/groups/celmai bunmarketer.
  3. Promovarea ofertei dvs. în pagina publicitară din cărţile, cursurile şi manualele de Marketing. Este vorba de coperta acestora care asigură mesajului dvs. o vizibilitate şi un impact sporit.
  4. Vrei să-ţi cunoşti mai bine piaţa pe care activezi? Vă oferim cercetări de marketing, studii de piaţă.
  5. Training + cursuri online de Marketing: Tehnici promoţionale, Marketing online, Marketing personal, Marketing şi vânzări, Marketing în turism, Social Media Marketing.
  6. Consultanţă în Marketing. O discuţie iniţială de maxim 10 minute este gratuită şi nu implică absolut nimic. Ne cunoaştem şi vedem dacă suntem „compatibili” şi, mai ales, dacă simţim că te-am putea ajuta. Dacă totul este OK, mergem mai departe şi programăm o discuţie.

Conf. univ. dr. ALEXANDRU-MIRCEA NEDELEA

 Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava,

 Centrul de Marketing

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: