„Mânca-te-ar Raiul”, Tucu Moroşanu!

Tucu Moroşanu și Ioan Țicalo

Peste Lacul de Argint din Câmpulungul Bucovinei s-a aşternut tăcerea. Acolo, în prejma bătrânei Moldove, se retrăsese de mai multă vreme un Om. A muncit câţiva ani în locul acela cu o dăruire de-a dreptul impresionantă. Aşa era el (ce greu e să vorbeşti despre un prieten devotat la timpul trecut!), când îşi punea ceva în gând, nu avea astâmpăr până nu isprăvea lucrul început. Mă uimea de fiecare dată cu energia lui ce părea inepuizabilă. Trăia ca un sihastru, dar nu uita nicio clipă să-i facă viaţa agreabilă Steluţei. De câte ori i-am văzut împreună, păreau şi după şaizeci de ani ca doi hulubaşi, cu adiere de zefir înmiresmat deasupra lor, încântaţi că sunt împreună. „Dacă aş mai trăi o viaţă, tot pe Steluţa aş lua-o de nevastă”, mi s-a confesat cu ocazia unei întâlniri în plină vară. Era convins că ce-a unit Dumnezeu e sfânt, iar omului nici n-ar trebui să-i treacă prin minte cuvântul despărţire.

 Era un suflet mare, de unde emana doar iubire. Omul acesta te învăluia cu privirea lui blândă şi te simţeai alături de el (îmi vine a crede că toţi confraţii care l-au vizitat au trecut prin aceeaşi subtilă experienţă), iar casa lui devenea îmbietoare prin energia pozitivă ce-i era caracteristică. Iubea semenii, iubea Bucovina, îşi iubea Patria şi nu de puţine ori se întrista când se gândea că treburile nu merg bine în ţară. Din pricina aceasta, ajungea în anumite momente să trăiască o adevărată dramă. Nu se putea împăca nici o clipă cu egoismul, răutatea, îngâmfarea şi războiul dintre oameni. „Dacă Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, de ce ne prostim, ne aruncăm hrăpăreţi asupra aproapelui şi devenim canibali?” se întreba la un moment dat. Era un credincios şi de fiecare dată vorbea în termeni superlativi despre duhovnicul său, paroh în Capu Satului. Ar fi mers mai des la biserică, dacă l-ar fi ajutat picioarele. Altfel, rămânea în sihăstria lui, cu gândul la Dumnezeu.

Tucu Moroşanu a suferit mult. Operaţii la ochi şi apoi la picioare, dar nu l-am văzut să se plângă. Pentru el, durerea era dată de Cel-de-Sus, convins că suntem înfiaţi şi că Tatăl îşi mai ceartă copiii, după o altă pedagogie decât cea omenească. Chiar şi la vremea tratamentului, avea momente de bucurie deplină, având imaginea unui copil cu o minte sclipitoare.

Poet şi prozator, Tucu Moroşanu făcea parte din Societatea Scriitorilor Bucovineni şi era membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. Fire extrem de sensibilă, lasă în urmă o valoroasă zestre literară şi e păcat că n-a fost răsplătit cu titlul de „Cetăţean de Onoare” al Câmpulungului. Cărţile sale reprezintă o indiscutabilă mărturie a faptului că a mânuit cu talent şi inteligenţă atât limba literară, cât şi vorbirea din zona Obcinilor. În privinţa aceasta, a fost de-a dreptul un maestru.

Obişnuim să zicem că Domnul l-a luat prea devreme, dar cine poate să pătrundă judecăţile lui Dumnezeu? Noi, după cuvântul Apostolului Pavel, vedem orice numai în parte, „ca într-o ghicitură”. Mai bine să zicem „să-i fie somnul lin”, căci codrul, oricum, îi va fi aproape, istorisindu-i povestea vieţii. Şi, încă o dată, drag prieten, vorba părintelui Cleopa de altădată: „Mân-ca-te-ar Raiul!” şi roagă-te pentru noi, cei rămaşi să mai facem umbră pământului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: