Concursul „Septentrion” – ediţia a XI-a

Alexia Tablan, Andra Văcaru, Ioana Cozaciuc, Teodora Pâslaru şi Ioan Onesemiuc, elevi în a treia clasă de liceu la „Eudoxiu Hurmuzachi”, au contribuit decisiv la reuşita celei de-a XI-a ediţii a concursului „Septentrion”, care a avut loc joi, 15 septembrie a.c., sub semnul Centenarului José Saramago, în organizarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) şi a Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă” (prestigioasa unitate şcolară rădăuţeană a găzduit evenimentul). Înaintea comentariilor de fond, ţin să le mulţumesc pentru implicare colegilor Maria Epatov, Angela Sehlanec, Carmen Andronachi, Radu Munteanu, Mihai Ignea, Marcel Ungurean şi să reamintesc faptul că aceste reuniuni de excelenţă ale tinerilor rădăuţeni au fost inspirate de regretatul profesor Vasile Hasna.

 Alexia, Andra, Ioana, Teodora şi Ioan l-au descoperit şi redescoperit pe scriitorul care interpretează într-un registru neobişnuit filosofia lui Epicur şi apreciază că omul are (şi) posibilitatea de a se izola de semeni pentru a căuta adevăratele plăceri (intelectuale), manifestă temeri în preajma „acidiei” (lui Walter Benjamin) şi nu izbuteşte să se depărteze de „starea saturniană de apatie”, arată aversiune faţă de finanţiştii care au promis „ieşirea din labirint” şi trezeşte bănuieli în grupurile „inteligenţilor fără maleabilitate”, „religioşilor fără spiritualitate”, „asceţilor fără misticism”, de fapt în grupurile intelectualilor creaţi prin „fuziuni de îngustimi” („atei înnăscuţi care au învăţat să o respecte pe Sfânta Fecioară”), se ataşează de paulism ori intersecţionisme şi coboară în penumbră pentru a nesocoti „alianţele competitive” dintre preoţi şi doctori (în ştiinţe) ori amestecurile delirante dintre ideologiile de amvon şi politicile sociale, stă în pragul Casei lui Garrett şi înţelege că, dincolo de minciuni, ură, revoltă sau luptă de clasă, triumfă „soluţia corporatistă” întru recunoaşterea nicidecum tardivă a profeţiilor lui Gil Vicente, se furişează pe lângă Pero Botelho şi află că, acolo unde „marea se sfârşeşte, iar pământul aşteaptă”, dragostea pentru cărţi este cel mai puţin preţuită [în „Anul morţii lui Ricardo Reis”, heteronimul lui Fernando Pessoa, atât de diferit de marele poet încât a dobândit identitate civilă, este reconstruit cu temeritate: un medic nepracticant îşi rânduieşte vârsta mijlocie cu generozităţile şi melancoliile Lidiei şi crede că, astfel, nu va fi asurzit de „limbajul universal al urletului”, o analizează pe devitalizata Marcenda pentru a rosti adevărurile din vecinătatea „veştejirii fiinţei” şi speră că, în acest fel, contribuie la fixarea „diagnosticului bolii portugheze”, se rătăceşte în „oraşul de cuvinte” a lui Wittgenstein şi imploră ajutorul numitului Pessoa – un ajutor din partea celui care refuză să urce către creierii Statului Nou]…

…pe scriitorul riguros în a demonstra că orbirea (vezi „Eseu despre orbire”) nu este nici „problema personală între individ şi ochii cu care s-a născut” (ar putea fi consecinţa imediată a ambiţiilor de a-fi-în-lume, …în lumea în care memoria este evacuată din proximitatea formelor şi contururilor, suprafeţelor şi planurilor, iar Albul „luminii glorioase” devorează laolaltă obiecte, culori şi fiinţe, „făcându-le dublu invizibile”), nici produsul rezidual al exerciţiilor solemne de socializare, raţionalizare şi maximizare [ar putea fi pedeapsa exemplară pentru făptuitorii de analize comparative între instalaţii militare dezafectate, expoziţii industriale (întotdeauna) în curs de finisare, supermarketuri în procedură de lichidare, pe de o parte, şi stabilimentele de boli mintale, pe de altă parte], nici „infiltrarea insidioasă a mii de pârâiaşe învolburate care îmbibă şi, apoi, îneacă pământul” (ar putea fi procedura fermă, chemată să repună în drepturi „piramida lui Maslow”, să identifice ieşirea de urgenţă din „labirintul raţional” şi să alunge spiritul de aventură), nici starea fundamentală a omenirii din „vremea soldaţilor” („primesc un ordin şi ucid, primesc alt ordin şi mor”) (ar putea fi timpul confiscat de erudiţii care au învăţat la perfecţie… alfabetul Braille), nici optima protecţie acordată celor deprinşi să „cedeze în lucrurile simple” înainte de a deveni pe deplin neîncrezători în „sensul vieţii” (ar putea fi, nu doar în optica filosofilor, un nou comandament societal – fiecare e dator să acţioneze în funcţie de morala pe care o are) şi în a oferi asigurări că oamenii nu sunt fiinţele menite să efectueze subordonarea semenilor, prin tot felul de cruzimi, pentru a celebra teoriile lui Thomas Hobbes…

…pe scriitorul atent în a descrie excesul de militantism din politică (vezi „Eseu despre luciditate”): în număr (prea) mare, „voturile în alb” ale electorilor cândva nehotărâţi din republicile … mai mereu hotărâte trimit în derizoriu discursurile întru prosperitate ale cadrelor de conducere din partidele de dreapta, transformă … armoniile doctrinare din partidele de centru în veritabile negentropii, împrăştie „entuziasme nematurizate” printre adepţii partidelor de stânga; în rândul notabililor agreaţi de sistem, care sunt încredinţaţi că în creuzetul puterii sunt turnate cantităţi aproximativ egale de onoare şi fidelitate, spre pildă în rândul miniştrilor apărării selecţionaţi dintre civilii care n-au făcut armata, prea numeroasele „voturi în alb” consolidează ideea că societatea parcurge o etapă doldora de nihilism, „mai mult sau mai puţin liric”, „mai mult sau mai puţin sângeros”, în care asistenţa serviciilor competente (nu doar) ale ministerului de interne devine obligatorie; şefii de state şi de executive construiesc antiteza, ca atare orchestrează „replieri strategice” ale autorităţilor şi ale votanţilor cu respect pentru dimensiunea politică a societăţii, lasă oraşele, chiar şi capitala, în seama „albicioşilor” sau, poate, în seama instinctelor capabile să separe libertatea de responsabilităţi şi aşteaptă cu nerăbdare ca autovehiculele să circule haotic şi să provoace accidente cu duiumul, ca în toate centrele industriale şi comerciale să se arate umbrele falansterului, ca agenţiile bancare să fie asaltate de contingente bogătoase de clienţi atraşi în… capcana lichidităţilor ş.a…

…pe scriitorul abil în a compune secvenţa istorică în care persoane precum domnul José (îşi) înfruntă mediocritatea şi afurisesc „canoanele” făcute să ofere semnificaţie Arhivelor Generale şi … Stării Civile (vezi „Toate numele”), în care arhivarii sortiţi să viermuiască între/printre ziduri şi … dosare, aidoma repausaţilor din Cimitirul Central, cercetează cu acribie „frânturi din trecut” şi dovedesc că pot să evadeze din orice tip de captivitate, în care funcţionarii desemnaţi să suporte „carcasa de fier a capitalismului” leapădă ornamentele rutiniere ale cotidianului (precarului) şi înfruntă rafturi „ciclopedice şi supraomeneşti”, în care cei împovăraţi de verbele „a supraveghea”, „a pedepsi”, precum şi de… alte exprimări la infinitiv servesc o lecţie exemplară „politicienilor şi generalilor, actorilor şi arhitecţilor, muzicienilor şi fotbaliştilor, cicliştilor şi scribouillarzilor, traficanţilor şi balerinelor, asasinilor şi bancherilor, escrocilor şi topmodelelor”, ilustrând procesul transformării nemuritorilor în oameni. Sau, dacă preferaţi, omagiază timpurile în care mânuitorii oneşti ai condeiului şi ai argumentului se detaşează maiestuos de frazeologiile aferente „sfârşitului istoriei/ideologiilor” ori de formulele sentenţioase ale „gândirii unice”…

     CORVIN BEJINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: