Volei masculin

CSM Suceava a concurat cu echipele de prim eşalon valoric

La finele săptămânii trecute, echipa de volei masculin CSM Suceava, proaspăt promovată în primul eşalon valoric, a realizat un prim contact cu formaţiile din Divizia A1 la un turneu amical desfăşurat la Dej. Sucevenii au jucat cu grupările de prim eşalon valoric Unirea Dej şi Explorări Baia Mare, dar a şi jucat mai multe jocuri şcoală cu cei din localitatea clujeană.

„Primele seturi disputate cu cei din Dej au fost realmente dificile, dar apoi ne-am mai revenit şi am ţinut piept bine unor echipe care vor fi în prima jumătate a clasamentului Diviziei A1 din acest an. După primele jocuri s-a putut constata un real progres şi totul a început să se lege. Am folosit şi câţiva jucători nou veniţi, Matei Platon, Darius Pop, Cosmin Ciubotaru şi Alexandru Dragomir.

Din păcate, nu este totul pus la punct în ceea ce priveşte condiţiile de pregătire de la Suceava. Aşa cum am menţionat şi cu altă ocazie, va trebui să jucăm în prim eşalon valoric într-o sală corespunzătoare regulamentar, iar la noi singura compatibilă este sala din complexul LPS.

Este diferenţă mare între sala Unirea şi cea din complexul LPS şi va trebui să ne adaptăm, în timp. Sperăm, de asemenea, să avem parte şi de posibilitatea de a fi bine şi din punct de vedere financiar în acest debut de sezon competiţional pentru că este foarte important acest lucru”, a spus antrenorul formaţiei CSM Suceava, Tudor Orăşanu.

Sezonul competiţional 2022-2023 al Diviziei A1 de volei masculin va debuta în data de 8 octombrie.

Programul echipei sucevene în turul campionatului:

Etapa I, 8 octombrie: CSM Suceava – Ştiinţa Exploatări Baia Mare

Etapa a II-a, 15 octombrie: CSM Suceava – CS „U” Cluj

Etapa a III-a, 22 octombrie: SCM Universitatea Craiova – CSM Suceava

Etapa a IV-a, 29 octombrie: CSM Suceava – Unirea Dej

Etapa a V-a, 5 noiembrie: Rapid Bucureşti – CSM Suceava

Etapa a VI-a, 12 noiembrie: CSM Suceava – Dinamo Bucureşti

Etapa a VII-a, 19 noiembrie: SCM Zalău – CSM Suceava

Etapa a VIII-a, 26 noiembrie: CSM Suceava – Arcada Galaţi

Etapa a IX-a, 3 decembrie: Ştiinţa Bucureşti – CSM Suceava

Etapa a X-a, 10 decembrie: CSM Suceava – Tomis Constanţa

Etapa XI-a, 17 decembrie: Steaua Bucureşti – CSM Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI