Veacurile unei actualităţi perpetue (II)

În acelaşi interes al descoperirii unor continuităţi şi similitudini între lumea lui Caragiale, ficţională, şi a noastră de azi, reală, adică a posterităţii lui din primii aproape o sută şi jumătate de ani – de unde şi tema frecventată a actualităţii scriitorului –, un cititor de oarecare perseverenţă poate găsi oricâte şi orice prilejuri de încântare. Adevărul este că există privinţe în care suntem cu încăpăţânare conservatori şi caragialeşti, iar unele dintre ele se înţelege că nu i-au putut scăpa lui Caragiale – dar adevărat este, pe de altă parte, şi că, la vremea noastră, un cineva care să culeagă din cărţi încântarea trebuitoare pozitivităţii, desemnat încă prin dicţionarele vetuste cu vocabula de cititor, e dintr-o categorie de semeni tot mai nepopulată şi chiar nepopulară. Poate cu excepţii, între care, desigur, cea a cărţilor de dezvoltare personală – un fel de pastile fără obligaţii de gramatică, logică şi validitate, însă cu efectul instantaneu asigurat, succesul imediat în viaţă. În orice caz, într-o întâmplare reală, un tată convins de rostul cărţii şi al lecturii îşi îndeamnă fiul să citească spre a nu ajunge să se facă de râs printre oameni, în societate, iar mama, nu cu alte convingeri, dar cu picioarele mai pe pământ, intervine: ba e că abia dacă te arăţi că citeşti rişti să te faci mai repede de râs. Dar ca să fim cinstiţi, nu prea există cititori, mai cu seamă neocazionali, încredinţaţi că ăsta e un lucru important, nici prin umanitatea scriitorului. Citesc damele atinse de bovarism romanţuri din romanţiozitate, mai citeşte câte ceva pesemne câte un Rică Venturiano, iar mai încolo, oamenii serioşi îşi văd de trebi şi de enterese şi abia de apucă să se ţină cât de cât la curent cu cele lumeşti şi politice, serioase şi necesare şi ele fără doar şi poate, frunzărind o gazetă care pe fugă, care sub presiunea necruţătoare a modei. Aşa, să zicem, cu Vocea Patriotului Naţionale, Ipingescu şi Dumitrache, aşa Leonida cu Aurora Democratică şi tot aşa de fapt, de la trecerea publică pe care o au Răcnetul Carpaţilor şi Răsboiul, suferinţa, deznădejdea şi zbaterea Zoei Trahanache ori succesul electoral al lui Agamemnon Dandanache. Pe urmă, că în istoria gazetăriei noastre s-au petrecut între timp schimbări mari şi uneori nu prea şi încotro au luat-o acestea – este şi firesc, dar şi altă căciulă.

Iată însă un personaj – cu locul şi cu faptele lui, parcă nu destul de băgate în seamă nici chiar printre admiratorii fervenţi ai scriitorului, dar de o anume celebritate în agregat, în totul lor împreunat, şi mai ales, cu fiinţare aievea fiind toate şi asta aproape că în totalitate, cu renumele şi exemplaritatea datorate în mare măsură condeiului lui nenea Iancu. Semn peremptoriu că facerea în sine, oricâtă pregnanţă ar putea da ea făcutului, îşi poate lăsa produsul în deplin anonimat, oricât de nedrept ar fi să se întâmple aşa, şi că o peniţă bine pusă la treabă poate fi veritabilă mană cerească în chestiune – de unde probabil că şi creşterea continuă, în contemporaneitatea noastră, a preocupării unui strat al omenetului, fireşte că suspus şi special interesate în domeniu, pentru intervenţia optimă a condeiului nu atât în mersul propriu-zis al lucrului, cât în mersul dorit al imaginii acestuia.

Lui Leonida – un alt Leonida decât cei îndeobşte cunoscuţi – i-a fost dat să devină primar. Şef, adică, al unei administraţii publice. Putea fi al oricărei localităţi sau, mai târziu, unităţi administrative, până la judeţ şi euro-regiune şi poate chiar ţară şi să aibă o titulatură în consecinţă, dar a devenit primar al Mizilului. Pentru scurtă vreme, chiar foarte scurtă, însă a făcut ca un mare triumf să fie sărbătorit în târgul lui într-o anume zi a anului: triumful unei idei mari! ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani…, încât: Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul, pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege…

Va fi avut ori nu Leonida din Mizil ştiinţă de Termopile şi ghes de atare factură în viaţa lui dăruită – dezinteresat, onest şi altruist, se pare – unui ţel şi, tot aşa, va fi fost sau nu îndreptăţit de frumuseţi şi importanţe ale locului să aspire la a le pune pe hartă, cum se spune adesea azi, în epoca turismului atotbiruitor şi a serbărilor şi binefacerilor edilitare pentru oricine cu excepţia localnicilor stabili şi plătitori consecvenţi de taxe şi impozite. Fapt e că Leonida, precum condeiul zice, a avut totdeauna dorinţa fierbinte de a afirma importanţa Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului…, căci, Din fragedă tinereţe, Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district deocamdată… Şi să fi avut un rol în asta şi deziluzia trăită de tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale, la o lecţie de geografie la care profesorul i-a refuzat pe rând răspunsurile în care el a susţinut că Mizilul e capitala unuia din judeţele Buzău, Prahova şi Ialomiţa. Atunci să fi aflat el, în de înţeles mare dezamăgire, că Mizilul nu era nici măcar capitală de judeţ. Şi, aflăm: De atunci tânărul nu a mai avut astâmpăr şi, înainte chiar de vârsta legiuită, s-a aruncat cu pasiune în luptele politice… – soldat credincios şi combativ al partidului său numai şi numai pentru a face din Mizil mai mult decât Mizilul era.

Nu s-a putut însă nici să devină Mizilul capitala vreunuia din cele trei judeţe limitrofe, nici, din motive de buget, să se înfiinţeze un judeţ nou căruia el să-i fie capitală şi nici măcar să preia atribuţiile Ploieştilor după ce acesta, proclamând cândva o republică independentă, se făcuse vinovat de crimă contra unităţii statale şi ar fi meritat o pedeapsă pentru asta. I s-a replicat însă lui Leonida că a făcut aşa ceva şi Parisul şi n-a fost degradat. Tot aşa, nu i-a ieşit nimic nici din vreuna din solicitările de a se muta la Mizil Episcopia de Buzu, Regimentul 32, Facultatea de medicină din Iaşi, de a se înfiinţa un liceu clasic sau un teatru naţional subvenţionat de stat. Piedici peste tot, duşmănii de neînvins din motive rămase obscure. Încât Leonida, nebătând în retragere, s-a adresat Regelui: Sire, tot s-a făcut pentru alte oraşe; pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reşedinţă de judeţ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem Regimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medicină, n-avem teatru naţional, n-avem pod peste Dunăre – n-avem nimic, nimic, Sire!

Dar tot cu nimic s-a ales – curat persecuţiune! Ba chiar i s-a reproşat un exces de calitate şi s-a spus că Leonida ţine să facă, cu orice preţ şi cât se poate de iute, din urbea sa măcar un port la mare… La Marea Neagră, desigur.

Însă izbânda s-a ivit pe neaşteptate: înfiinţându-se expresul Bucureşti – Berlin şi Berlin – Bucureşti via Breslau, cu trecere prin Mizil, dar fără oprire în Mizil, cu un an întreg de alergături, de stăruinţe, de protestări, de ameninţări! un an de nelinişte, de neodihnă, de luptă eroică! – , în sfârşit, la 1 mai stil nou 1900, cele două trenuri opresc prima oară, un minut, în Mizil. Drept care, după onoruri şi manifestaţiuni publice, un comitet de trei cetăţeni notabili ai Mizilului călătoreşte în expres până la Buzău, iar Leonida trimite o telegramă emoţionată, în franceză, primarului din Breslau şi primeşte răspuns, tot în franceză: Breslaul adânc atins de sentimentele Midilului! Trăiască energicul primar Leonida Condeescu!

Şi nu e totul: Leonida pleacă de îndată şi el cu expresul la Bucureşti, la guvern, la miniştri, la autorităţi şi directori, pe la orice uşi se impune, pentru a obţine ca trenul să circule pe via Breslau – Midil şi viceversa, via Midil – Breslau. Ca să vezi care va să zică…

     AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: