A rămas să dăinuiască precum un simbol jertfelnic al destinului tragic al românului înstrăinat, al demnităţii şi nesupunerii, al luptei pentru românism
„Ce oameni de ispravă! Ce munteni harnici şi iubitori… s-au statornicit cândva pe aceste locuri şi ce lume vrednică s-a ridicat pentru a duce aidoma unui mesaj dragostea de neam, grai, tradiţii…” scria poetul-martir Ilie Motrescu.
Astfel sunt crăsnenii. Or, oaza românismului începe de aici, de la Liceul „Alexandru Ilschi” din Crasna. Din dragoste pentru vestigiile sfinte ale neamului, păstrând vie memoria înaintaşilor care au adus plusvaloare tezaurului cultural al acestui neam semeţ de daci de la poale de Carpaţi, dna directoare Larisa Bruja, profesor şi administrator de excepţie care osârduieşte la păstrarea şi perpetuarea tezaurului folcloric, moştenit din moşi-strămoşi, a creat, pe lângă instituţia de învăţământ pe care o conduce cu pricepere şi înţelepciune, un muzeu ce găzduieşte nu doar zestrea folclorică, ci va păstra pentru generaţiile care vin şi memoria celui mai mare poet pe care l-a avut Crasna, Ilie Motrescu, una din „cele mai valoroase figuri din poezia bucovineană”. „Poet al adâncurilor labişiene”, cum l-a definit Mihai Cimpoi pe Ilie Motrescu, care „se desprinde din ceţurile legendei cu o figură înveşmântată în hlamida de neoromantic de alt Nicolae Labiş care şi-a scris poezia adâncurilor pe o paralelă înstrăinată a ţinutului carpatic” şi-a trăit fatalul sfârşit, prevestindu-şi prin poezie tragicul destin. De când i se „prelinse steaua căzătoare”, de când a „cutezat spre larg cu-o zdreanţă de credinţă legată de catarg”, fiindu-i „aştrii călăuză şi valurile drum”, s-au perindat 53 de ani. Or, zborul Poetului, „falnic şi înalt ca uliul”, rămâne neatins ca şi gloria-i prin versurile-i strălucite ce conţin „însemnele marii poezii”.
„Ilie Motrescu este autorul renumitei poezii «Semn» ce însumează şi titlul de blazon şi cel de emblemă. Creând în condiţiile vitregite ale înstrăinării, supravegheat ideologic, versurile lui conţin, evident, însemnele marii poezii pline de vigoare şi sugestivitate. Pământul străbun respiră în poezia lui Ilie Motrescu cu sângele spiritelor strămoşilor, care planează deasupra mormintelor. Acest pământ a născut şi va naşte poeţi înzestraţi, iar printre cei trecuţi în nemurire e şi Ilie Motrescu, al cărui zbor a fost întrerupt… În cei 45 de ani de nemurire, cel mai mare poet pe care l-a zămislit Bucovina, Ilie Motrescu, putea să creeze opere de mare valoare artistică” scria regretatul scriitor şi traducător Mircea Lutic cu 8 ani în urmă, afirmând că „Ilie Motrescu a fost un om deosebit, unic în întreg spaţiul mioritic, a fost poetul metaforei, un metaforist de anvergură”. (…)
Scriitorul Mircea Lutic atrăgea atenţia că „Poetul crăsnean n-a avut norocul de a avea un cercetător de amploare precum e harnicul istoric Nicolae Cârlan, care a scris o lucrare meritorie în spaţiul bucovinean despre Nicolae Labiş. Unica lucrare de valoare despre poetul Ilie Motrescu e cea a lui Ion Ţâbuleac. Un cercetător ce dispune de toate capacităţile necesare pentru a studia opera lui Ilie Motrescu şi de a scrie o lucrare meritorie despre Poet este criticul literar Ştefan Hostiuc”.
E lăudabilă iniţiativa directoarei Larisa Bruja, la crearea muzeului punând suflet patrioţii români, distinsa familie David – dna Mariana, secretară la Liceul din Crasna, şi soţul ei, medicul Petru, ajutaţi de sponsorii Dumitru Gherman, Ştefan Istrati, Ştefan şi Maria Schipor, de colaboratorii Liceului Dumitru Iliuţ, Maria Istrati. Anume graţie acestor oameni excepţionali a prins viaţă Muzeul „Ilie Motrescu”, unde spiritul poetului dăinuie prin exponatevaloroase – costume populare, perne brodate, un război de ţesut, obiecte vechi, scumpe ca valoare materială, dar şi ca purtătoare de memorie.
De altfel, ideea creării unui muzeu aparţine surorii poetului, dnei Maria Motrescu. Nu în ultimul rând, o contribuţie esenţială a adus şi directorul Asociaţiei pentru Protecţia Patrimoniului din Bucureşti, dl Laurenţiu Dragomir, care a adunat materiale, documente din arhive, apoi le-a donat muzeului. De fapt, Lurenţiu Dragomir e persoana care a făcut ca Ilie Motrescu, poetul bucovinean, să fie cunoscut în România, organizând simpozioane, expoziţii atât la Bucureşti, atât şi în alte oraşe. În permanenţă a colaborat cu Mariana şi Petru David, care s-au străduit enorm ca acest muzeu sa fie inaugurat la Crasna.
Susţinătoare fidelă a tuturor românilor din nordul istoric al Bucovinei, sufletul manifestărilor în Cernăuţiul lui Eminescu, la inaugurarea muzeului a fost prezentă, cu un coş superb de flori şi un impresionant mesaj de felicitare, dna Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, Excelenţa Sa fiind întâmpinată de liceeni cu pâinea cea de toate zilele, mulţumind sincer directoarei, tinerilor pentru că păstrează vie acea flacără a iubirii şi dăinuirii, pe care a aprins-o Ilie Motrescu şi care luminează peste tot, astfel testamentul poetului dăinuind prin tânăra generaţie. Excelenţa Sa a avut onoarea să taie, împreună cu dna Larisa Bruja, panglica la inaugurarea muzeului. Impresionată, a mărturisit că exponatele, aceste inestimabile relicve, cămăşile cusute, îi trezesc scumpe reverberaţii, amintindu-i de regretata sa bunică, care cosea şi broda atât de frumos.
Moderând manifestarea, directoarea Larisa Bruja a specificat că Muzeul „Ilie Motrescu” e precum casa părintească, unde se păstrează zestrea strămoşească, că poporul care îşi uită rădăcinile nu are viitor, iar prin muzeul inaugurat la Liceul din Crasna s-a pus la judecata istoriei cea mai de preţ comoară a românilor din acest colţ de Ţară, ca generaţiile ce vor veni să cunoască tezaurul atât de valoros al spiritualităţii şi culturii naţionale, să preţuiască odoarele strămoşeşti, să păstreze cu pietate moştenirea strămoşească, să-şi cunoască rădăcinile, idealurile sfinte pentru care şi-a sacrificat tinereţea poetul-martir Ilie Motrescu.
„Cât trecutu-l ţinem minte, mai există lucruri sfinte” în satele româneşti din nordul istoric al Bucovinei, precum în versurile lui Nicolae Dabija, cântate de liceenii din Crasna. „Cât trăim pe-acest pământ, mai avem un lucru sfânt…” – să păstrăm pentru urmaşi tezaurul sacru strămoşesc: graiul, tradiţiile şi datinile, portul popular, precum o fac românii din Crasna. Liceenii, îmbrăcaţi în frumosul şi autenticul costum naţional, precum, de altfel, şi frumoasa româncă, dna directoare Larisa Bruja, au prezentat recitaluri pe versurile poetului, demonstrând că la Crasna nestematele populare, tradiţiile şi obiceiurile, folclorul, portul popular, sunt veşnice, asemenea Neamului Românesc şi Limbii Române.
Comemorat ani în şir la sediul ziarului „Zorile Bucovinei” , unde a activat din primăvara anului 1967 până la 26 iulie 1969, când i s-a stins steaua vieţii, străpunsă de slugoii unui regim totalitar barbar, pe care munteanul cu suflet de român, Ilie Motrescu, coborâtor din „semeţia dacă”, nu a putut să-l suporte în genunchi, tragica sa moarte şi după 53 de ani de la dispariţie e învăluită încă parţial în taină…
Despre destinul tragic al poetului-martir (fotografia lui, după asasinare, a fost smulsă cu tot cu hârtie din dosarul personal al lui Ilie Motrescu din redacţie, pentru ca să i se şteargă urma) a vorbit Nicolae Toma, preşedintele Societăţi Jurnaliştilor Români Independenţi din Ucraina, care e sigur că răul ce l-a dus la pierzanie pe tânărul atlet crăsnean, talentatul poet şi viorist, patriotul român, a pornit atunci, cu 53 de ani în urmă, din colectivul redacţiei, din invidia şi ura unor colegi şi prieteni falşi; pentru ei, pentru fapta lor mârşavă, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” şi-a cerut iertare de la familia Motrescu.
Deşi nu l-am cunoscut în timpul vieţii pe fostul nostru coleg de condei, ziaristul şi poetul martir Ilie Motrescu din Crasna, care până la tragica-i moarte a activat o perioadă de 2ani la „Zorile Bucovinei” (1967-1969), pentru noi, jurnaliştii acestei vechi şi populare publicaţii, poetul a rămas un reper, un model cum să-ţi iubeşti Ţara, Limba, Neamul, cum să stai neclintit în bătaia furtunii şi să te lupţi cu nedreptăţile, când în primejdie ţi-i graiul strămoşesc. Ne străduim să perpetuăm idealurile sacre pentru care a luptat, şi-a sacrificat tinereţea şi viaţa Ilie Motrescu, iar la inaugurarea muzeului am evocat momente de la manifestările comemorative organizate de „Zorile Bucovinei”, constatând că, la 18 august, Ilie Motrescu ar fi împlinit 81 de ani dacă „vânătorul pizmaş” nu-şi „încerca ţeava”; spiritul poetului a rămas o lacrimă neplânsă în inima românismului din acest colţ mioritic înstrăinat de ţară. Poetul a rămas în amintirea celor ce l-au cunoscut un tânăr chipeş cu dor de înalturi, căruia i-au fost frânte aripile în înălţimea zborului.
Adresându-i cuvinte de mulţumire dnei Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, pentru grija ce ne-o poartă, n-am putut să nu amintesc că, aici, în Crasna Bucovinei, în curtea Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, dăinuieşte Casa-muzeu „Mihai Eminescu”, unde la 15 august 1871 s-a oprit Mihai Eminescu în drum spre Putna, cu un car de saci cu făină, din care preoteasa Eufrosina a copt colaci pentru Marea Serbare, casă-simbol ce necesită renovare, lucru pe care îl pot face în cooperare preotul şi primarul, ajutaţi de consăteni.
Vasile Ioneţ, directorul Şcolii din Iordăneşti, a adresat felicitări direcţiei Liceului din Crasna, menţionând că prin inaugurarea muzeului demonstrează „cine am fost şi cine suntem” şi opinând pentru crearea la Crasna şi un muzeu al „Malăncii”. Editorul Nicolae Şapcă, redactorul-şef al ziarului „Monitorul bucovinean”, însoţit de soţia Marina, director adjunct la Şcoala din Iordăneşti, a evocat personalitatea poetului crăsnean, amintind şi de editarea la Hliboca a cărţii lui Ilie Motrescu „Cântarea Carpaţilor” – 1.000 de exemplare. Iar jurnalistul Vitalie Zâgrea s-a referit la reluarea Festivalului de poezie „Ilie Motrescu”, organizat de Societatea „Junimea”, a cărei preşedinte este.
Relevantă s-a dovedit şi mărturisirea publicistei Eleonora Schipor, profesoară şcolară, numită „cronicarul familiei Motrescu”, autoare a mai multor cărţi despre fraţii Ilie, Ştefan şi Nicolae Motrescu, prezentă împreună cu bibliotecara Elena Clioţ, concretizând că din 2001, de la sărbătorirea la redacţia ziarului „Zorile Bucovinei” a celei de-a 60-a aniversări de la naşterea lui Ilie Motrescu, a publicat peste 100 de articole dedicate poetului martir, familiei Motrescu, ea adresând sincere mulţumiri presei bucovinene şi dl Laurenţiu Dragomir pentru susţinere.
Primarul Ştefan Dragun a anunţat că o stradă din Crasna poartă numele renumitului lor consătean, Ilie Motrescu. Marius Crăciun, directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Ştefan cel Mare” Cajvana, însoţit de Iulian Ciotu, s-a referit la parteneriatul celor două instituţii de învăţământ – din România, pe care o conduce, şi Liceul din Crasna. Nepotul după soră, Vasile Popescu, fiul Mariei Popescu-Motrescu, a recitat din creaţia poetică a lui Ilie Motrescu. Cuvinte admirabile am auzit la adresa poetului de la nepotul după frate, Ion Motrescu, fiul lui Constantin Motrescu. Fratele Constantin (Tatinuţ) Motrescu a mulţumit colaboratorilor Liceului Crasna pentru munca depusă la crearea Muzeului „Ilie Motrescu” şi tuturor celor prezenţi care îi păstrează amintirea.
Spre regret, doar fratele Constantin Motrescu mai e în viaţă. Dar ştim că toţi fraţii Motrescu – Vasile, Ştefan, Grigore, Nicolae, sora Maria, au negat confirmările autorităţilor de atunci, ale agenţilor KGB, călăilor care i-au curmat viaţa, cum că Ilie s-a înecat, înotând în valurile Prutului, afirmând că s-au găsit martori oculari care au mărturisit că Ilie Motrescu, urmărit mai mult timp de colegul de redacţie, ideologul Mihai Brofman, susţinut de primarul din Crasna, Ilcenko, de preşedintele colhozului, procurorul adjunct al regiunii, Karol Ianoş, miliţianul din Crasna şi alţii, a fost răpit şi dus în pădurea din cătunul Slatina, torturat şi omorât în chinuri înfiorătoare; fiindcă nu a decedat după ce călăii ruşi l-au împuşcat, l-au zdrobit cu patul armelor, apoi corpu-i neînsufleţit şi însângerat a fost pus în portbagajul unui automobil, transportat la Cernăuţi şi aruncat în apele Prutului. În drum, maşina s-a înfundat în noroi iar un căruţaş, la solicitarea ucigaşilor, a scos-o; în acest timp, capacul portbagajului s-a deschis şi omul a văzut cadavrul lui Ilie Motrescu. Căruţaşul a fost încarcerat, iar pădurarul care a văzut omorul consăteanului a fost ucis. Găsit peste trei zile, Ilie a fost pescuit din apele Prutului, îngropat pe ascuns în Cimitirul central din Cernăuţi. După aproape două luni de căutări insistente din partea rudelor, colegilor şi prietenilor a fost deshumat, identificat şi adus în comuna natală, unde este înmormântat după obiceiul tradiţional ca mire, cu bocitoare, în sunet de buciume, plânsete şi fluiere, sfâşiind văzduhurile şi inimile celor din preajmă (era necăsătorit).
Nu se pot da uitării nici momentele dramatice înfiorătoare din timpul deshumării poetului, îngropat într-o ladă cu feţi avortaţi într-un pârâu din cimitirul din Cernăuţi, amicii însoţindu-i apoi corpul neînsufleţit, schingiuit în torturi cristice de organele de atunci a noii stăpâniri şi pe jumătate putrezit, în drum spre Crasna, unde înmormântarea i s-a transformat într-o adevărată nuntă ca în „Mioriţa”… (fragmente)
FELICIA NICHITA-TOMA,
„Zorile Bucovinei”, Cernăuţi
Comentarii