Ducesa Meghan şi-a suspendat podcastul de pe platforma Spotify pe perioada doliului

Meghan, ducesă de Sussex, a întrerupt difuzarea unor noi episoade din pod-castul său de pe Spotify pe perioada doliului în memoria reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, potrivit unei alerte afişate de platforma de streaming muzical, informează Reuters.
La începutul aceleiaşi zile, soţul lui Meghan, prinţul Harry, i-a adus un omagiu extrem de personal bunicii sale, regretata regină Elisabeta a II-a, subliniind cât de mult preţuieşte timpul pe care l-a petrecut alături de aceasta şi cum îl va onora pe tatăl său în calitate de nou rege.
Harry şi Meghan au renunţat la îndatoririle regale în 2020, înstrăinându-se de atunci de familie şi aducând critici stridente la adresa Palatului Buckingham şi a modului în care au fost trataţi.
Podcastul lui Meghan, care se intitulează „Archetypes” şi i-a avut printre invitaţi pe cântăreaţa americană Mariah Carey şi pe jucătoarea de tenis Serena Williams, se concentrează asupra „etichetelor care le îngrădesc pe femei”, conform descrierii de pe Spotify.
Ducesa de Sussex, cunoscută înainte drept Meghan Markle, a jucat în serialul de televiziune „Suits” înainte de căsătoria sa cu Harry.
Harry şi Meghan, care s-au mutat în California unde trăiesc alături de cei doi copii ai lor, se aflau în Europa pentru a participa la o serie de evenimente caritabile atunci când regina a murit pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: