De fi-vor crucile frumos purtate, ne-or aduna în Cer

Poate că nu vă e străină fila aceea de limonariu ce povestea despre uimirea unui părinte care-ar fi vrut să pătrundă cu gândul până în crucea înţelepciunii şi, ispitit de îndoială, i-a cerut îngerului să-i arate din tot cerul acoperit de cruci chiar pe a sa. I se păreau, în timp ce paşii-şi prefira la fiecare, cu toatele a fi mai mici şi mai uşoare decât a sa. Dar nu era deloc aşa. Grijise bine Bunul pentru el, fiindcă ştia ce cruce va putea purta.

E-o întâmplare dintre cele pe care mi le spunea ades buna mea, că tare-i erau dragi povestirile cu îngeri şi cu sfinţi, cu Tatăl Cel nevăzut dar mereu aproape ştiut, cu Blândul Iisus, nevinovat dar tins pe cruce, cu Maica lui Sfântă, care-a purtat şi ea amară şi grea cruce. Şi mi le toooooot povestea. Dar nu uita, întâi de toate, să se închine-n semnul crucii. Îşi aşeza buna mea o cruce mare de pe-un umăr pe altul şi-apoi însemna cu ea şi fruntea mea. Aşa făcea, şi-aşa ne-a şi tot învăţat. Că orice lucru care s-ar vrea bine isprăvit îl poţi începe prin a-ţi face cruce. Şi însemna cu cruce şi-aluatul, când îl frământa, şi fiece altiţă pe care-o-ncepea şi pe noi, în gând, când ne petrecea dincolo de portiţă.

Oare greşesc? Aşa făceau şi fac şi azi bunicile, mai toate. Ar vrea să nu umblăm cu crucea-n sân în nicio-mprejurare, să nu dea întâmplarea rea cu crucea peste cineva, şi-n veci să nu se facă-o cale-a noastră cruce. Şi-n ani, culegem din înţelepciunea lor, şi de prin rugăciuni, şi din poveşti, tâlcuri şi tălmăciri ce ştiu a pune o lume întreagă pe roate.

Sau sfaturile lor, petrecându-şi dragii cu ochii-nlăcrimaţi de griji, de după vreun sobor de pere tomnatice ori de gutui abia pâlpâitoare, aşezate în bătaia soarelui, chiar în crucea ferestrei. Vă-ncearcă duioşia? Mai tuturor ni s-a-ntâmplat cândva să nu fim pierduţi din ochi de drag mai întâi până în crucea drumului, apoi până în cea a satului şi-ntr-un târziu, încredinţaţi în crucea vântului. Şi-i pace multă într-un astfel de gând: că pentru tine se roagă cineva din crucea zilei până în cruce de noapte.

Ne mai pleacă în ani bucuria de-a birui încercările ce ni s-abat în cale cu pilda povăţuitoarelor fiinţe şi întâmplări din po-veşti: „era odat’ o fată ca o cruce, ce-a întâlnit o cruce de flăcău” şi pân-a birui iubirea lor cea pân’ la moarte i-a tot cercat ucigă-l-crucea, i-a tulburat cu ceasul rău. Însă au biruit, că li s-au abătut în cale când Sfânta Miercuri, când Sfânta Vineri, când cea Duminică, şi-au întărit statornicia lor, îndemnându-i să-şi aşeze încercările la picioarele Crucii şi să rostească, privind în câte patru colţuri ale lumii, „cruce-ajută!”.

Nu mai sunt cărţile acelea aşezate-n cruce la căpătâi, cum nu mai e acolo (şi, Doamne, fă să nu fie aşa!) nici Cartea cea Dintâi, să-i fie alinare gândului, când sufletul ar istovi, sau când apune soarele şi-i pune zilei cruce, dar ni-s copiii şi cei dragi – cruce de aur cu noi în casă, şi-s dar de mulţumit, cu faţa-ntoarsă spre icoane şi spre cruce de rugat. Copiii? Şi cei dragi? Şi cei de lângă noi? Sau de departe? Ne iese-arareori să fim chiar cruce de-nchinat, sau uşă de biserică, sau busuioc de dus la altar, şi facem câte-o nefăcută uneori, de-şi fac şi îngerii de prin unghere de cer cruce cu mâinile-amândouă şi înţeleg şi ei că a fi om e-o cruce tare neuşor de purtat. Că-i loc de iertat repetat, şi de căit, şi de-nvăţat. De-aceea ne şi trimit, în răstimpuri, semne şi minuni şi fire de viaţă, răsărite pe coaste semeţe, şi-n buză de pădure, şi pe ogor şi prin fâneţe: crucea-pământului, crucea-voinicului, fraţi-pătaţi sau fraţi-de-cruce. Să învăţăm că-i rostul sufletului, ca şi-al pământului, să izvodească minuni şi să dea – măcar din timp în timp – în floare.

Mai ştiţi ce pavăză de apărare găteaţi pe-aproape de o mare sărbătoare? Nu-i bătătură, cred, în satele din Bucovina, în care să nu se pregătească mici cruci de lemn, legate cruciş cu fir de lâniţă roşie, pe care le stropeşte preotul cu Agheasmă Mare şi care s-aşază – stăvilar de-amărăciuni şi făgăduinţă de apărare şi bine – la praguri de uşi, să nu poată dihonia intra; pe tocuri de ferestre – să nu-i poată răul pe cei ai casei vedea; pe colacul fântânii – doar apă curată şi vindecătoare, cine-ar vrea, să bea; la poarta mare-a şurii, şi la grăjduţ, belşug pe-ogor şi sănătate pe vite şi pe cai să stea; pe-oblonul beciului, mare sau mititel, ca roade bune şi din-destul să se adune-n el.

Le spun din când în când copiilor poveşti cu oameni-cruci şi le şi povestesc cum, prunc fiind, tindeam braţele drept, de-a stânga şi de-a dreapta mea, şi umbra mea, cruce, păşea-naintea mea. Şi îi îndemn să facă şi ei aşijderea. Puteţi încerca. E-o lecţie de învăţat: să gândeşti şi să trăieşti în perspectiva Sfintei Cruci, c-aşa ne tot îndeamnă Părintele Arhiepiscop al Sucevei. Şi-s multe-multe cuvinte din acestea cu miride-n ele de (re)descoperit şi de-nvăţat: cruce de lemn, de piatră, de gheaţă, de aur, de foc, de lumină, (sărbătoare cu) cruce neagră, cu cruce roşie şi semnul crucii, puterea crucii, cuvântul crucii, izbăvirea crucii sau altele, la fel purtătoare de cruce – cruciş, încrucişat, răscruce, în umbra crucii, la răcoarea crucii.

Vă văd un mare semn de îndoială urcat tocma’ n sprânceană. Vă par a fi o visătoare. Dar nu-i plin cerul de cei care pe-aici s-au perindat cu visul lor, vis neuitat şi-nalt de izbăvire, prin Bun şi Bine, pentru lumea asta mare?

E-adevărat, le pun mai arar bunicile, şi minunile acestea ce se cheamă mame, şi „mamele” ascunse-n şcoli copiilor flori şi popor cuvios de gutui la fereastră, da-i la-ndemână să-i învăţăm pe cei mici că-n fiecare cruce, pe care-o duci frumos se-ascunde-o pasăre măiastră. Că-i viaţa noastră o chemare la purtare de cruce, înainte de a găta, pe aici, cu crucea şi încă înainte de a ne scoate ceilalţi crucile. Un personal şi mult prea mărunt Drum al Crucii. Cred chiar aşa. „Şi uite, asta mi-i crucea!”

Oare-am putea neuita? De fi-vor crucile frumos purtate, ne-or aduna în Cer. (prof. DANIELA CEREDEEV, Arhiepiscopia Sucevei.ro)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: