Expoziţie la Suceava

„Tiberiu Moruz – retrospectivă”

Muzeul Naţional al Bucovinei organizează până la 30 octombrie a.c., expoziţia „Tiberiu Moruz – retrospectivă”.

Vernisajul s-a desfăşurat ieri, în foaierul Muzeului de Istorie din Suceava.

 Născut la Arad, în anul 1941, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secţia Pictură, Tiberiu Moruz s-a stabilit şi a creat la Suceava. Între 1972 şi 1990 participă la numeroase expoziţii, personale, de grup sau colective. Este distins, în 1985, cu premiul opiniei publice la Festivalul-concurs „Voroneţiana”.

Discutând despre arta sa, criticul Oliv Mircea reţine: „Pentru pictorul care este Tiberiu Moruz, culoarea are profunzime. Grosimea şi transparenţa asigură acel inefabil din care se dezvoltă o dimensiune de intimidate şi una de exuberanţă. Acolo unde pictorul se joacă, pentru o clipă, cu culoarea plată e pentru a accentua mai bine o umbră, sau pentru a provoca în altă parte un vis de profunzime intimă. Mai toată vremea, în timp ce lucrează, pictorul desfăşoară vise situate între materie şi lumină. În faţa unei asemenea produceri creatoare de materie nouă care se regăseşte şi atenuează, printr-un fel de miracol, lupta dintre figurativ şi non-figurativ, făcând într-un mod misterios să ni se dezvăluie un fel de „ontologie” a formei desenate şi a culorii”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: