Alexandru Rafila:

Măsurile anti-COVID-19 se menţin după reluarea cursurilor

> Potrivit ministrului Sănătăţii, este posibil să avem un sezon gripal mai serios

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Timişoara, că în contextul începerii cursurilor şcolare se menţin măsurile anti-COVID-19 luate la începutul anului, dar că este posibil să avem un sezon gripal „mai serios” în acest an.

„La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple, pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de doi-trei ani şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise” a afirmat Alexandru Rafila, citat de AGERPRES.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că şcolile au rămas deschise în valurile cinci şi şase pandemice pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate.

„Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică ce şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă” a comentat ministrul Alexandru Rafila.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: