Un pic de spaţiu

> L.D. CLEMENT

Iată că există speranţe, se zice că mai întemeiate ca odinioară, ca România să fie primită în Spaţiul Schengen şi, respectiv, în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică; aşadar fiind semne că arată un pic mai bine în ochii principalelor cancelarii europene decidente. Prin urmare, după ce se vor în-tâmpla astea, ţara noastră ar deveni dacă nu mai europeană decât se află, cel puţin teoretic socotită mai atractivă şi mai de încredere pentru cancelariile respective. În primul rând, în acest virtual context, aşteptăm cu braţele deschise eşaloane de investitori! Iar cei care fac azi aprecieri asupra situaţiei, politicieni de la bu-toane, ne dau a înţelege că dacă Europa de calitate se va întinde în Est până la graniţele cu Ucraina şi Republica Moldova (şi nu până la cele ale României, ca acum) ar reprezenta un succes notabil şi indubitabil al eforturilor ţării noastre de a se integra şi mai şi. Însă, pe de altă parte, nu se poate ignora nici faptul că ţara noastră a fost urcată pe val (dacă nu chiar luată de…) şi în contextul aspiraţiei tânărului şi greu-încercatului stat al Ucrainei de a se conecta la Europa, altfel spus de a deveni ei, ucrainenii, din mărginaşi ai lumii slave, mărginaşi ai lumii europene. Într-o ecuaţie despre care se poate presupune că, din nefericire, va menţine tensiunile pentru „spaţiu” (aş fi zis din prima şi „vital”, însă, vai, vorba vine dintr-o altă paradigmă!) în această zonă a planetei (re)devenită deosebit de importantă, inclusiv pentru unii de peste mări şi ţări. Iar într-o ipoteză nu de tot departe de întâmplările de acum, când Europa ar ajunge până la Urali (aşa cum zic manualele de geografie, căci cele de politică şi geostrategii nu ştiu ce zic!), România nu doar că va ajunge pe deplin integrată (într-un prelung proces care va fi început din vremea în care, mărginaşi, românii, tot strategic, au primit dezlegare să-şi alipească principatele), ci ar deveni chiar buricul Europei!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI