Au ajuns în arest pentru conducere sub influenţa alcoolului 

> Unul dintre bărbaţi, fără permis, a încercat să fugă de poliţie, fiind urmărit pe raza localităţilor Hurjuieni şi Frătăuţii Vechi

 Poliţiştii au continuat cercetările în două dosare penale întocmite în cadrul acţiunilor „blitz” pe numele unor şoferi identificaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi au dispus reţinerea lor pentru 24 de ore şi încarcerarea în arest.

Astfel, în data de 4 septembrie a.c., ora 23:20, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10 Gura Humorului, pe raza comunei Pârteştii de Jos, pe DJ 178A, în centrul comunei, au oprit pentru control un autovehiculul condus de un bărbat de 67 ani, din comuna Pârteştii de Jos. Deoarece conducătorul auto avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea lui cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat; apoi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. „Având în vedere cele constatate, împrejurările şi modul de comitere a faptei cât şi starea de pericol creată la data de 7.09.2022, începând cu orele 10:10, s-a dispus, ca măsură preventivă, reţinerea şoferului, pentru o perioadă de 24 de ore” aflăm de la IPJ. În cauză sunt continuate cercetările de lucrătorii Postului de Poliţie Pârteştii de Jos în vederea soluţionării procedurale a cauzei,  sub aspectul săvârşirii  infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice faptă pre. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Cod penal.

Tot la 4 septembrie a.c., ora 23:10, în timp ce efectuau activităţi de patrulare şi control trafic pe DJ 178F de pe raza comunei Gălăneşti, localitatea Hurjuieni, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti au efectuat semnale regulamentare de oprire luminoase şi sonore unui autoturism. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat şi şi-a continuat deplasarea cu viteză mărită către Frătăuţii Vechi. S-a procedat la urmărirea autoturismului, pe raza localităţilor Hurjuieni şi Frătăuţii Vechi, iar la sensul giratoriu din Frătăuţii Vechi acesta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, a lovit o bordură din beton, iar apoi în poarta din tablă al unui imobil nelocuit. Din autoturism au coborât mai multe persoane care au fugit printre case şi pe un câmp, neputând a fi identificate. Din autoturism, de pe locul de pasager dreapta-faţă, a coborât un bărbat de 26 ani, din  Vicovu de Jos, „care se afla în mod evident sub influenţa băuturilor alcoolice”. El a fost condus la sediul Postului de Poliţie Vicovu de Jos, unde, audiat în calitate de martor, a declarat că şoferul autoturismului este un bărbat de 25 ani, din comuna Vicovu de Jos, care nu posedă permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Au fost efectuate verificări în bazele de date, stabilindu-se că „şoferul” de 25 ani nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

După completarea materialului probator, în cursul zilei de 7 septembrie, avându-se în vedere modul şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei (pe timp de noapte, pe un drum public intens circulat, fără permis de conducere, nerespectând semnalele regulamentare de oprire şi indicaţiile organelor de poliţie, având trei pasageri în autoturism, provocarea unui accident de circulaţie şi ulterior plecarea de la faţa locului), prin ordonanţă s-a dispus reţinerea preventivă a suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, el fiind introdus în arestul IPJ Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI