> Bărbatul a ajuns în arestul Poliţiei
Un sucevean în vârstă de 37 de ani a fost introdus în arest pentru violenţă în familie, după ce şi-a agresat soţia şi a pus în pericol sănătatea propriului copil de doar 10 luni.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, vineri, în jurul orei 22:30, Poliţia Oraşului Milişăuţi a fost sesizată prin 112 de către o tânără de 23 ani din municipiul Suceava cu privire la faptul că a fost agresată de soţul său, în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe raza oraşului Milişăuţi.
Din primele verificări s-a constatat că femeia, împreună cu soţul său de 37 de ani, dar şi cu fiica lor minoră de doar 10 luni au participat la o petrecere în municipiul Rădăuţi, soţul consumând alcool.
Pe drumul spre întoarcere de la Rădăuţi, în timp ce femeia conducea maşina, între aceasta şi soţ a izbucnit un conflict. Femeia a oprit vehiculul, luând minora în braţe şi încercând să se îndepărteze şi să intre în incinta unei staţii de alimentare cu carburanţi de pe raza oraşului Milişăuţi. Bărbatul a urmat-o şi i-a aplicat mai multe lovituri, fără a ţine cont de faptul că femeia ţinea în braţe minora de doar 10 luni.
Având în vedere agresiunea săvârşită de bărbatul în vârstă de 37 de ani asupra soţiei sale de 23 de ani – chiar dacă femeia nu şi-a susţinut poziţia procesuală prin depunerea unei plângeri penale şi a refuzat expres emiterea unui ordin provizoriu de protecţie deşi poliţiştii au aplicat formularul de risc –, la nivelul Poliţiei Oraşului Milişăuţi s-a întocmit din oficiu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Totodată, în urma administrării materialului probator, prin raportare şi la vulnerabilitatea creată pentru copilul minor al celor doi, a fost informată şi DGASPC Suceava, pentru dispunerea măsurilor conform competenţelor.
După finalizarea tuturor activităţilor procedurale desfăşurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, faţă de bărbatul de 37 de ani s-a dispus luarea măsurii preventive de reţinere pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunilor “violenţă în familie” şi, respectiv, “tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Bărbatul a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Poliţiştii suceveni subliniază că măsurile aplicate în cazul săvârşirii unor astfel de fapte vor fi din cele mai ferme, familia fiind percepută ca un mediu optim de dezvoltare a copiilor, context în care astfel de manifestări violente trebuie abordate cu intransigenţă şi fermitate. (N.B.)
Comentarii