Despre mofluzi şi partidele lor

Cine sunt mofluzii politici? Sunt foşti lideri daţi deoparte de timp, de colegi de partid ori de autorităţi consfinţite prin lege. Motivele eşuării lor sunt cunoscute şi înţelese de mai toată lumea, cu excepţia lor înşişi. Căci în politica noastră fairplay-ul, asumarea greşelii şi pasul în spate ori în lături încă mai au de aşteptat, chiar dacă boacănele sunt cât casa. Dar de atâta mizerie morală şi troglodeală politică cât au lăsat în urmă mofluzii rostogoliţi pe scări e greu să nu-ţi strâmbi nasul. Aşa că n-ai cum să mai estimezi viitorul unor astfel de inşi. Din păcate, mama rataţilor politici încă rămâne grea mereu şi mereu.

Distanţa între statura impozantă, între imaginea de tipi care ştiu şi pot totul din perioada funcţiilor înalte şi toloaca pe care mişună mofluzii după şutul în fund naşte serioase semne de întrebare: atât de mici la suflet, „mici de zile, mari de patemi“, vorba poetului, erau măreţii lideri pe vremea lor de glorie când reporterii, şi mai ales reporteriţele, le ţineau calea aşteptând răspunsuri la întrebări capitale despre necazurile curente? Te pomeneşti că acum li-e ruşine de foştii colegi să se întoarcă la postul, la locul de muncă dinainte şi de aceea îşi fac noi partide.

Cel dintâi luat în vizor este fostul prim-ministru Radu Vasile, cel ce s-a dus în bârlogul haiducului Miron Cosma ca să oprească marşul ortacilor asupra Bucureştilor de unde urma să-l scoată de barbă pe Emil Constantinescu de la Cotroceni, să desfiinţeze guvern, parlament şi ce-o mai fi ca să ajungă ortacul şef de ţară. După care Guvernul Vasile a picat, iar Radu s-a baricadat la Palatul Victoria, că nu mai puteau poporenii de râs. Dar, după ce şi-a făcut PNL-ul lui, „de mortibus nihil nisi bene“ (despre morţi numai de bine)…

Râdeţi voi, râdeţi, însă a nu se uita că demisionarul Victor Ponta, măreţ lider al PSD, pierduse guvernarea după omorul de la Colectiv, deşi cu numai doi ani înainte fusese sărbătorit şi aclamat ş’de zeci – sute de mii de comilitoni pe stadionul „23 August“ ca faraon prim-ministru al României şi viitor prezident. După ce a căzut, Liviu Dragnea i-a luat şi partidul. Cum să-l laşi pe „cârlan“ fără „jucărie“? Şi-a făcut alta, PRO România, ca să dea lovitura cu deviza egolatră: „Eu ştiu ce trebuie să fac“. Dar n-a ştiut…

Însă a ajuns secretar general în guvernaşul Grindeanu, servitor la servitorul său, cu care s-a încuiat în Palatul Victoria ca să nu-i alunge de pe jilţuri balaurul Dragnea, care nu ştia ce să mai scornicească pentru a ajunge el prim-ministru (iar apoi preşedinte, pohta ce a pohtit haiducul jupân de Belina!). Ca şi ceilalţi mofluzi, Ponta nu se lasă cu una, cu două, ba chiar priveşte galeş spre Kremlin.

Vine la rând viteazul Şică Mandolină, recte Ludovic Orban, liberal cu oarece ştaif, dar care n-a înţeles că România nu poate sta ca o brezaie în bătaia crivăţului siberian abătut întâi asupra Ucrainei. Aşa că a fost trecut de ai săi pe linie moartă. Dar el nu şi nu: şi-a făcut o jucărie de partid, Forţa Dreptei, cu care să prăpădească totul în cale, uitând că a uni dreapta românească într-o singură formaţiune e ca şi cum ai ademeni cârduri de iepuri (când varza lipseşte). În schimb, challenger-ul său, Florin Câţu, s-a dat deoparte fără multe mofturi, permiţând alcătuirea unei majorităţi solide pentru gestionarea pandemiei şi a ameninţărilor putiniste cu războiul.

Revine, furios, în prim-plan fostul încarcerat Dragnea Liviu, readus de doi mahări TV ca să spargă aranjamentele politice ale actualei coaliţii de guvernământ împreună cu Victor Ponta şi Ludovic Orban, cei doi bidivii rămaşi fără potcoave, intenţionând să pescuiască în apele tulburi ale anului electoral 2024. Promovat zi de zi de un post TV drept campion al penibilului, îşi dă în stambă ca nimeni altul, când cu statul paralel, când pe-alături, crezând că e singurul care deţine toate sforile politice şi de el depinde viaţa „românilor“, trecuţi acum cu costume naţionale în inventarul altui sforar, urmaş de dac, unul aurist, proaspăt încoronat la Măciuca.

Toţi se miră ca în Piaţa Obor şi-şi zdruncină mintea să afle cum de lor nu le-a ieşit, dar lui Iohannis, da. Răspunsul era: cu modestie şi bun-simţ.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: