Volum lansat la Fălticeni în cadrul FITT „Birlic”

„Constantin Dinulescu – Viaţă şi Teatru, Teatru şi Viaţă”

În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret (FITT) „Grigore Vasiliu Birlic” desfăşurat recent la Fălticeni, a fost lansat volumul  „Viaţă şi Teatru, Teatru şi Viaţă”, o carte de dialog cu actorul Constantin Dinulescu, apărută la editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca. Autorul monografiei este jurnalistul şi scriitorul Ion Moldovan, la evenimentul de la Fălticeni fiind prezenţi actorul Constantin Dinulescu şi soţia sa, actriţa Carmen Ionescu, dramaturgul Matei Vişniec, Ovidiu Lazăr, regizor artistic al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, actorul Gavril Pătru, graficianul Mihai Pânzaru-PIM, un numeros public care a făcut neîncăpător spaţiul expoziţional al Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu”.

Cartea include conversaţii şi dialoguri care acoperă o arie sentimentală bogată, de la copilăria marelui actor petrecută la Călăraşi, trecând prin anii de ucenicie în actorie de la Institutul de teatru Bucureşti, începutul carierei la Teatrul Naţional din Iaşi şi desăvârşirea profesiei pe scenele Teatrului Naţional din Bucureşti. Sunt zeci de poveşti din care nu lipsesc mari actori şi personalităţi ale timpului cu care Constantin Dinulescu s-a întâlnit în cei 68 de ani petrecuţi pe scenă şi aproape nouă decenii de viaţă.

Primii ani de carieră pe legendara scenă a Teatrului Naţional din Iaşi Despre Constantin Dinulescu şi perioada petrecută de acesta la Iaşi, între anii 1955-1968, unde a jucat mai bine de 40 roluri pe legendara scenă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” alături de nume mari precum Miluţă Gheorghiu, Anny Braesky, Margareta Baciu, Ion Lascăr, a vorbit prof. Neculai Sturzu.

„La Iaşi, în anii 1964 – 1967,  străluceaţi pe scena Naţionalului, iar noi, studenţii de la Facultatea de Litere, încercam să vă imităm, pentru că aţi făcut un Despot Vodă mai deosebit, mai luminat, mai sensibil, mai aproape de cel din epoca noastră faţă de cel cu care eram noi obişnuiţi  din text” a spus Neculai Sturzu.

 Student fiind şi membru al trupei de teatru studenţesc din acele vremuri, prof. Neculai Sturzu şi-a adus aminte şi de primul spectacol în care a jucat, „Monalisa” lui Aurel Brumă, spectacol regizat de Constantin Dinulescu.

Nadia Fărcaş, reprezentanta editurii  „Ecou Transilvan”, a venit pentru a doua oară la Fălticeni la invitaţia Asociaţiei „Fălticeni Cultural” pentru a aduce mai aproape de public cărţile scrise despre actorii români. Domnia sa a precizat că volumul „Constantin Dinulescu – Viaţă şi Teatru, Teatru şi Viaţă”,  spunând că este o carte care face cinste „bibliotecii de suflet a teatrului şi cinematografiei româneşti”, scrisă cu duioşie şi amprentată de spiritul tutelar al eroului principal, Constantin Dinulescu.

Volumul este structurat pe 10 capitole care redau activitatea atât de bogată a actorului, iar la sfârşit este „o serie magnifică” de fotografii din diferite spectacole ale maestrului, dar şi fotografii frumoase cu familia sa.

„În carte se regăsesc profunde vorbe de duh ieşite din mintea şi inima actorului, un om de o mare sensibilitate şi profunzime. Cartea  conţine momente importante din viaţa de zi cu zi a actorului, din rolurile de teatru şi film, pasiunile, prieteniile sale” a subliniat Nadia Fărcaş.

O poveste despre viaţă şi teatru Scriitorul Ion Moldovan este cunoscut, îndrăgit, acceptat şi adoptat de actori datorită cărţilor de interviu scrise despre marile nume ale scenei româneşti Draga Olteanu Matei, Grigore Vasiliu Birlic, Adela Mărculescu, Carmen Stănescu, Valeria Gagealov, Simona Bondoc ş.a.

„M-am întrebat ce rămâne după un actor? Emoţia publicului trece repede după spectacol, fotografii care imortalizează momentul, cronici subiective de cele mai multe ori şi tributare unor interese. Nu se poate ca toată arderea actorului să lase în urmă cenuşă. Şi atunci m-am gândit că poate să rămână, să tăinuiască povestea. Aşa am început să bat la  uşile prietenilor mei actori, să le propun să spună povestea vieţii lor. Şi aşa am reuşit poveşti minunate, o parte fiind primite în anii trecuţi şi la Fălticeni.

«Constantin Dinulescu – Viaţă şi Teatru, Teatru şi Viaţă», o poveste frumoasă, fascinantă, o poveste despre viaţă şi teatru este cea mai reuşită carte pentru că am avut un partener de discuţii absolut fenomenal, un om dispus să povestească şi un om care are ce să povestească. Doar aici găsiţi istoria Teatrului Naţional din Iaşi din 1950 până 1970 şi ale sale nume de actori uitate astăzi, din păcate” a precizat Ion Moldovan.

El a vorbit şi despre cât de nerecunoscător şi cât de trădător este publicul, spunând că „este suficient ca un actor să nu apară 2- 3 luni şi publicul să îl uite”.

O poveste de dragoste unică alături de un maestru al scenei româneşti Actriţa Carmen Ionescu, îndrăgita Martha din serialul „Adela”, trăieşte de peste 40 de ani o dragoste ca-n filme alături actorul Constantin Dinulescu. Povestea relaţiei lor pare una desprinsă din filme, el fiind profesorul de care tânăra care se pregătea pentru admitere la Facultatea de Teatru s-a îndrăgostit la prima vedere, în 1979, fiind convinsă că îi este suflet pereche în această viaţă, iar căsătoria a venit după 13 ani.

„Urarea «Casă de piatră!», care se face tinerilor căsătoriţi, pentru noi este o binecuvântată realitate. Căsnicia  noastră este o poveste de dragoste unică. 43 de ani trăiţi alături de un mare artist, de un maestru al scenei româneşti, de un om minunat de care am fost, sunt şi voi fi îndrăgostită. Trăiesc cu bucurie lângă un suflet de necuprins. Omul în care sălăşluieşte acest suflet mi-a fost părinte, sfătuitor, pedagog, iubit şi, în final, soţ. Dumnezeu a fost atât de bun cu mine şi mi-a rânduit să îl întâlnesc şi să trăiesc alături de el. Şi  tot alături de el să înţeleg ce este fericirea, ce este  iubirea. Cu calm, cu răbdare, cu căldură şi tandreţe, omul de lângă mine a reuşit întotdeauna să facă în aşa fel încât căsnicia noastră să fie într-un permanent echilibru. Pentru mine Constantin Dinulescu poate fi denumit Sir” a spus Carmen Ionescu.

Actorul român rămâne un simbol de transmitere a memoriei Matei Vişniec a mărturisit la Fălticeni că, de când a început să scrie, actorii români au fost idolii săi.

„Când am ajuns la Bucureşti scriam pentru nişte actori la care nici nu visam că vor juca în piesele mele. Plecând din România mi-am dat seama cât de importanţi, cât de mari talente, ce energie extraordinară  are actorul român. Ajungând în Franţa în 1987, am simţit o absenţă. Actorii din marea Franţă, ţara teatrului, patria lui Moliere, parcă nu răspundeau aşteptărilor, mă frustrau puţin, ceva nu îmi convenea. Mai târziu am înţeles că le lipsea ceva visceral, ceva ce actorul  român are în interior. Actorii în România aveau o combustie interioară cu totul şi cu totul excepţională. Atunci când jucau nu jucau numai cu creierul, jucau şi cu celelalte organe, pentru că toate organele interne au ceva transmis. Îi iubesc pe aceşti actori români, iar şcoala de teatru românească este absolut formidabilă. În acest tumul al globalizării tinerii se duc în occident şi spun: mă duc să fac şcoala de teatrul la Londra sau New York. Ei nu ştiu că se duc degeaba. Noi am putea da lecţii de teatru altora. Şcoala de teatru românească a fost excepţională, generaţiile de actori, când am deschis eu ochii spre lume, erau cu toţii extraordinari.

Eu nu am văzut în România actori slabi. Toţi intrau cu examene, nu ieşeau mulţi, maxim 25 într-un an în întreaga ţară şi toţi erau foarte buni. Abia în Franţa am început să văd că sunt actori slabi pentru că ies din şcoli diferite, şcoli particulare, şcoli în care intri şi doar plăteşti, fără să dai examene. E liberalismul şcolilor de teatru, dar pentru mine actorul român, cu ceea ce a transmis el, rămâne un simbol de transmitere a memoriei, de transmitere a talentului, de autoritate morală” a precizat Matei Vişniec

Actorul este „prizonierul” limbii Matei Vişniec a vorbit şi despre transmiterea nealterată a limbii române de către actori.

„Nimeni nu vă uită de fapt, se transmite de la o generaţie al alta un fel de profund respect şi o profundă dragoste pentru ceea ce reprezentanţi dumneavoastră, marii actori.

Din punct de vedere al dramaturgului, prima dată i-am descoperit pe actorii români la radio,  la Teatru Radiofonic. Primele contacte cu marii actori români au fost vocile. Actori am văzut  mult mai târziu, când am ajuns la Iaşi, la Bucureşti şi abia atunci am înţeles forţa şi misiunea actorului, ce mult poate reprezenta un actor pentru viaţa unui om.

Fiecare avem în sufletul nostru un florilegiu de nume de actori care ne-au schimbat viaţa, care ne-au povestit lucruri absolut extraordinare, care au fost foarte importanţi în anumite momente ale vieţii noastre şi cărora într-un fel sau altul ar trebui să le fim recunoscători.

Limba românească vorbită de actorii români este limba ar trebui să o audă copii. Nu ceea ce aud de la televizor de la oamenii politici, care uneori sunt agramaţi, ei ar trebui învăţaţi româneşte şi actorii tranzit limba română în splendoarea ei, în nuanţele ei, în poezia ei, în inflexiunile ei. Actorii români au făcut acest extraordinar serviciu şi din cauza acesta un festival ca acesta, la care vin actori din diverse oraşe, de diverse generaţii este şi un fel de elogiu, de oxigen pe care îl dăm limbii române care, astăzi, este oarecum ameninţată de vulgaritate, de numeroase neologisme pe care le împrumutăm inutil din alte limbi străine.

Elogiul şi plecăciunea mea este şi pentru limba pe care actorul a adus-o generaţiilor care au inteligenţa de a se hrăni din teatru” a declarat Matei Vişniec.

Actorii sunt produsul vremurilor în care trăiesc Gavril Pătru, actor la Teatrul Naţional din Bucureşti, a mărturisit că a venit în această vară la Festivalul de teatru de la Fălticeni pentru a-şi lua energia de la actorii tineri şi pentru a se întâlni mari actori cum este Constantin Dinulescu.

„Spre deosebire de ceilalţi artişti, de pictori, de compozitori, de sculptori, de dramaturgi, actorii sunt artiştii vremurilor în care trăiesc. Din  păcate asta este, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă chioară. În momentul în care va muri şi ultimul spectator care a simţit ceva cu noi văzându-ne pe scenă, vor mai rămâne poveştile tinerilor şi poate, şi povestea mea. Am debutat cu Constantin Dinulescu şi regretatul Matei Alexandru la Teatrul Naţional şi pentru că ei s-au purtat frumos cu mine, m-au luat sub aripa lor şi nu mi-au dat în cap, am reuşit să mă realizez profesional. De la ei am învăţat: generozitatea, care eu cred că este un specific al omului cu talent, şi îngăduinţa. Asta am învăţat eu, care aveam vârsta dumneavoastră, a celor tineri, care aţi evoluat în spectacolele din concursul de teatru când am urcat pe scenă alături de mari nume. Constantin Dinulescu m-a luat sub aripa lui şi m-a învăţat, m-a dojenit când am greşit sau am încercat să nu fac lucrurile aşa cum trebuie, dar niciodată nu mi-a dat palme peste ochi şi nu mi-a zis măi boule aşa cum se mai întâmplă astăzi.

Actorii sunt produsul vremurilor în care trăiesc. Poate actorii de film pot rămâne mai mult timp în memoria noastră. Noi trăim prin emoţiile pe care vi le-am dăruit dumneavoastră în public şi atâta timp cât dumneavoastră veţi povesti cu nostalgie o amintire de pe vremea când eraţi tineri şi mă vedeaţi pe mine dând spectacol, eu nu pot decât să mă bucur” a spus actorul Gavril Pătru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: