Pieţe volante în municipiul Rădăuţi

> Primarul Bogdan Loghin: Venim în sprijinul celor în vârstă sau care au un program de muncă ce nu le permite deplasarea spre piaţa centrală

La iniţiativa primarului Bogdan Loghin, municipalitatea rădăuţeană vine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor în vârstă şi a celor cu un program de muncă ce nu le permite deplasarea spre piaţa centrală prin lansarea unui proiect de pieţe volante.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Rădăuţi, în municipiu se implementează un proiect-pilot ce vizează pieţe volante, amplasate în mai multe cartiere din municipiu.

Aflăm că aceste pieţe volante vor funcţiona în fiecare zi, de luni până joi, în intervalul orar 15:00 – 20:00, începând de luni, 5 septembrie:

> luni – zona Călăraşi – lângă fântâna arteziană – str. Călăraşi;

> marţi – zona Obor – lângă Şcoala nr. 6. – str. Oborului;

> miercuri – zona Piaţa Mică – lângă Monumentul crucii – str. Mihai Viteazul;

> joi – zona Hurmuzachi – lângă fântâna arteziană (vizavi de Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi).

În fiecare piaţă volantă se vor amenaja 6 – 8 tarabe, unde îşi vor comercializa marfa „doar producătorii locali din Rădăuţi şi zonele limitrofe”.

„Ne dorim ca prin acest proiect să facilităm accesul tuturor cetăţenilor la diversitatea legumelor şi fructelor proaspete, pe care o piaţă le poate oferi” a transmis primarul Bogdan Loghin. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: