Inspectorii ITM au depistat cinci firme având 23 de lucrători la negru

> Patronilor care nu au încheiat contracte individuale de muncă li s-au dat amenzi totalizând 240.000 de lei

Inspectorii de muncă suceveni au descoperit, în luna iulie 2022, cinci angajatori care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare, anunţă şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, Romeo Butnariu.

Inspectorul-şef precizează că, în luna iulie, pe linia relaţiilor de muncă, lucrătorii din subordine au avut 197 de controale, acestea materializându-se în 46 de sancţiuni contravenţionale şi amenzi aplicate în valoare de totală de 319.000 de lei. Butnariu informează că, pe durata descinderilor, au fost surprinse 23 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Acestea din urmă munceau fără forme legale de angajare la cinci firme, patronii care nu au încheiat contracte individuale anterior începerii raporturilor de muncă fiind amendaţi cu un total de 240.000 de lei.

Pe aceeaşi linie, a relaţiilor de muncă, inspectorii ITM au descoperit şi alte nereguli. Cele mai multe cazuri se referă la încălcarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă şi repausului săptămânal, precum şi la nerespectarea reglementărilor cu privire la munca suplimentară şi evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, cele 69 de amenzi aplicate în luna iulie de inspectorii specializaţi au însumat 15.000 de lei.

Printre deficienţele descoperite de controlorii ITM se numără cele privind neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite anterior de inspectorii de muncă; lipsa echipamentului individual de protecţie adecvat; inexistenţa fişelor de identificare a riscurilor profesionale; lipsa instruirii lucrătorilor, în concordanţă cu planul de prevenire şi protecţie; necomunicarea şi neiniţierea cercetării evenimentele care pot fi clasificate drept accidente de muncă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: