Exerciţiu de intervenţie al ISU Suceava la aeroport

Aterizare forţată a unui avion cu 25 de pasageri

Pompierii militari suceveni au organizat, miercuri seara, un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un incendiu la o aeronavă, pe pista Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie.

Scenariul exerciţiului a presupus intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă pe Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava.

Conform scenariului, la ora 19:00, turnul de control TWR Suceava a fost anunţat că o aeronavă – cu 25 de pasageri la bord şi 4 membri ai echipajului – a declarat stare de urgenţă, solicitând aterizarea pe aeroportul sucevean.

Potrivit scenariului, echipajul a anunţat că are la bord 300 de litri de combustibil şi că nu se ştie cu certitudine dacă trenul de aterizare este coborât. Totodată, acesta solicită asistenţa personalului specializat de intervenţie pentru o aterizare în condiţii de siguranţă a personalului aflat la bordul aeronavei.

În momentul aterizării forţate, aeronava intră în coliziune cu un aparat de zbor de mici dimensiuni, aflat la sol, pe calea de rulare, fără să fi avut autorizarea TWR Suceava.

„Din cauza impactului la aterizare, câţiva pasageri sunt surprinşi sub scaune sau sub alte elemente de construcţie ale aeronavei şi necesită extragere de urgenţă. Concomitent cu aterizarea forţată şi coliziunea cu aparatul de zbor de mici dimensiuni, izbucneşte un incendiu în zona trenului de aterizare al aeronavei, care se manifestă cu degajări mari de fum şi cu o temperatură ridicată.

În urma evenimentului, se înregistrează 29 de victime cu politraumatisme şi hemoragii complexe, care necesită intervenţii chirurgicale imediate. Un rănit are nevoie urgentă de dializă…”

Printre scopurile principale ale exerciţiului s-au numărat perfecţionarea deprinderilor participanţilor în organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă cauzate de incendii şi accidente tehnologice, desfăşurarea activităţilor cu respectarea procedurilor de intervenţie şi antrenarea întregului personal, pe categorii de forţe, precum şi verificarea modului de cooperare între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, structurile cu funcţii de sprijin din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul Aeroportului Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: