Municipiul Suceava ar putea primi 20 de milioane de lei pentru încălzirea din sezonul rece 2022-2023

> „Am solicitat aceşti bani pentru că mi se pare corect ca, atât timp cât se dau sume mari la toate oraşele importante care au sisteme centralizate de încălzire, este normal să primească şi Suceava” a declarat primarul Ion Lungu > Potrivit lui, „un lucru bun care s-a întâmplat” este şi promulgarea legii prin care este legalizată biomasa folosită la centrala în cogenerare de înaltă eficienţă a Bioenergy Suceava

 Primarul Ion Lungu a informat ieri, într-o conferinţă de presă, că, pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat a locuinţelor, municipiul Suceava a solicitat de la bugetul de stat 10 milioane de lei pentru anul 2022 şi încă 10 milioane de lei pentru anul 2023. Aceasta în condiţiile în care, la nivel naţional, sunt „nişte sume enorme care sunt cerute de autorităţile locale, respectiv de 3.73 de miliarde de lei”.

Conform şefului executivului local, în anul trecut Suceava s-a situat în topul celor zece localităţi urbane din punctul de vedere al mărimii sumelor alocate din bugetul de stat cu destinaţia amintită. Municipiul Timişoara a ocupat prima poziţie, cu 67,84 de milioane de lei, urmat de Constanţa – 61,27 de milioane de lei, Arad – 40,99 de milioane de lei, Bacău – 40,84 de milioane de lei, Ploieşti – 25,21 de milioane de lei, Oradea – 19,97 de milioane de lei, Turnu Severin – 16,38 de milioane de lei, Iaşi – 15,93 de milioane de lei, Bucureşti – 15,7 de milioane de lei…, Suceava – 15 milioane de lei şi Rădăuţi – 10,90 milioane de lei.

„Iată că suntem pe locul al zecelea în ceea ce priveşte sumele primite de la Guvern, pentru termoficare. Am solicitat aceşti bani pentru că mi se pare corect ca, atât timp cât se dau sume mari la toate oraşele importante care au sisteme centralizate de încălzire, este normal să primească şi Suceava. Mai ales, în condiţiile în care noi plătim, de la primărie, anual, aproximativ 4 milioane de euro subvenţii la energia termică” a punctat primarul Sucevei.

În aceste circumstanţe, Ion Lungu a mai apreciat că „un lucru bun care s-a întâmplat” este promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27 din 2022, prin care este „legalizată biomasa” folosită la centrala în cogenerare de înaltă eficienţă a Bioenergy Suceava.

„Astfel, şi centralele pe biomasă se bucură de aceleaşi drepturi ca toţi producătorii de energie electrică şi termică. Centrala de la Suceava, care cumpără lemn, era trecută în aceeaşi categorie cu centralele eoliene, nucleare, hidro. Era o nedreptate şi mulţumim primului ministru că ne-a înţeles. În primăvară s-a dat o ordonanţă de urgenţă, am obţinut avizul a patru comisii parlamentare, iar în final legea a fost promulgată de preşedinte” a conchis Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: