Fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov a decedat, la vârsta de 91 de ani

Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, a murit, marţi seară, din cauze medicale, la vârsta de 91 de ani, relatează presa de la Moscova, citată de cotidianul Le Figaro şi de agenţia The Associated Press. Mihail Gorbaciov era internat de câteva zile în Spitalul Central din Moscova.

Mihail Gorbaciov a fost ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, în perioada martie 1990 – decembrie 1991. De asemenea, a deţinut funcţia de secretar general al Partidului Comunist din URSS în perioada martie 1985 – august 1991.

Mihail Gorbaciov a fost un susţinător al reformelor în sensul transparenţei instituţionale (glasnost) şi al restructurării sistemului economic şi politic din URSS (perestroika). Reformele pe care le-a promovat, inclusiv în materie de politică externă, au condus la încheierea Războiului Rece, dar Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

Pentru eforturile care au condus la încheierea Războiului Rece, la eliberarea statelor comuniste care se aflau în Cortina de Fier, dar şi pentru eliberarea deţinuţilor politici şi iniţierea reformelor în sensul unui sistem politic pluralist, Mihail Gorbaciov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în octombrie 1990.

„Preşedintele Vladimir Putin a transmis condoleanţe profunde după moartea lui Mihail Gorbaciov” a declarat în cursul nopţii Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit agenţiei Interfax, citată de BBC News.

Mihail Gorbaciov va fi înmormântat în Cimitirul Novodevici din Moscova, lângă soţia sa Raisa, decedată în 1999.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: