> Tema ediţiei 2022, a XVI-a, a fost „Durată românească. Libertate şi conştiinţă”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 21–24 august, la Mănăstirea Putna a avut loc a XVI-a ediţie a colocviului anual dedicat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, tema acestui an fiind „Durată românească. Libertate şi conştiinţă”.
Întrucât în acest an, la 7 februarie, s-au împlinit 90 de ani de la naşterea acad. Dan Hăulică (1932–2014), la Mănăstirea Putna, în Centrul Cultural „Iacob Putneanul”, a fost deschisă expoziţia „Durată românească: libertate şi conştiinţă”, închinată memoriei criticului de artă, cel care a avut iniţiativa înfiinţării fundaţiei „Credinţă şi creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”. Expoziţia se poate vizita zilnic, până în 5 octombrie.
Duminică, 21 august, la ora 16.00, în biserica Mănăstirii Putna s-a slujit un Te Deum în deschiderea lucrărilor simpozionului. Participanţii s-au deplasat după aceea la mormântul Maicii Benedicta, unde s-a făcut o slujbă de pomenire la care au fost pomeniţi atât acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, cât şi finul acesteia, acad. Dan Hăulică.
În continuare, în sala de expoziţie de la Centrul Cultural Mitropolit Iacob Putneanul, domnul Mircea Oliv, a prezentat expoziţia „Durată românească: libertate şi conştiinţă”. După aceea, în sala de conferinţe a Centrului Cultural a avut loc deschiderea lucrărilor şi au fost prezentate ultimele publicaţii apărute sub egida Fundaţiei Credinţă şi Creaţie, la Mănăstirea Putna, şi numărul 13/2020 al revistei Caietele de la Putna, care înmănunchează comunicările simpozionului cu tema „Credinţă. Cultură. Transmitere” din anul 2019.
În zilele de 22 şi 23 august au fost susţinute comunicările, iar miercuri, 24 august, participanţii au fost în pelerinaj la Schitul „Sfântul Ilie” Salaş. (Pentru ArhiepiscopiaSucevei.ro, a consemnat Monah AMBROZIE GAVRILĂ, Mănăstirea Putna; Foto: Protos. TIMOTEI TIRON, Mănăstirea Putna)
Comentarii