Pentru ca traficul spre Vama Siret să evite drumul comunal din Bălcăuţi

CJSU Suceava a stabilit trei scenarii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava s-a întrunit, miercuri, în şedinţă extraordinară în format restrâns, şedinţă la care au participat prefectul Alexandru Moldovan,  vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Tofan, subprefecţii Cristian Şologon şi Florin Sinescu, primarii localităţilor Siret şi Bălcăuţi, reprezentanţii structurilor MAI, ai Direcţiei de Sănătate Publică, Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi specialişti din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Suceava şi Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Suceava.

În cadrul întrunirii s-a discutat situaţia traficului spre Vama Siret, avându-se în vedere nemulţumirile exprimate de grupuri de cetăţeni din comuna Bălcăuţi cu privire la degradarea DC 35 ca urmare a devierii traficului greu prin centrul comunei.

În acest sens, prefectul judeţului convocase în data de 19 august, la sediul Primăriei Comunei Bălcăuţi, principalii factori decizionali care au competenţa legală de a identifica posibilele soluţii de soluţionare a cererilor cetăţenilor. La acel moment, au fost analizate şi luate în calcul mai multe variante de organizare a traficului, cu precădere al celui greu, de transport de marfă, spre şi dinspre PTF Siret, în vederea evitării tranzitării centrului comunei Bălcăuţi de camioanele de marfă.

Ca urmare a analizelor şi a vizitelor în teren efectuate de specialiştii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Poliţiei Rutiere şi SDN Suceava, au fost adoptate următoarele trei scenarii posibile de intervenţie în vederea descongestionării traficului:

  1. Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staţionează de la intrarea în oraşul Siret până la intersecţia DN17A cu DN2 (zona Ratoş), fiind staţionate până la 500 camioane:
  2. a) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Suceava – PTF Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Grăniceşti – Siret – PTF Siret.
  3. b) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia PTF Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ 209D Siret – Dărmăneşti – DN2 – Suceava.
  4. c) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Rădăuţi – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuţi) – DN17A – Dorneşti – DN2 Ratoş – Grăniceşti – Suceava.
  5. d) Deplasarea vehiculelor uşoare se va face nerestricţionat.

2.Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staţionează de la intrarea în oraşul Siret până la intersecţia DN2 cu DJ 178B (în comuna Grăniceşti) – fiind staţionate până la 900 camioane:

  1. a) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Suceava – PTF Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Grăniceşti – Siret – PTF Siret.
  2. b) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia PTF Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ 209D Siret – Dărmăneşti – DN2 – Suceava.
  3. c) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Rădăuţi – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuţi) – DJ 178B (Egger) – Satu Mare – DN2 – Grăniceşti – Suceava.
  4. d) Deplasarea vehiculelor uşoare se va face nerestricţionat.
  5. Coloana formată de vehiculele destinate transportului de mărfuri pe DN2 staţionează de la intrarea în oraşul Siret până la intersecţia DN2 cu DJ 209D (în comuna Dărmăneşti) fiind staţionate peste 1.000 camioane:
  6. a) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Suceava – PTF Siret se va face dirijat, în coloană pe DN2 Dărmăneşti – Grăniceşti – Siret – PTF Siret.
  7. b) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia PTF Siret – Suceava se va face dirijat, pe DJ 209D (DJ209D Siret – Dărmăneşti – DN2 – Suceava).
  8. c) Deplasarea vehiculelor grele pe relaţia Rădăuţi – Suceava se va face pe traseul CRD (centura Rădăuţi) – DJ178C – Frătăuţii Vechi – DJ291A – Frătăuţii Noi – Siret – DJ209D (DJ209D Siret – Dărmăneşti – DN2 – Suceava).
  9. d) Deplasarea vehiculelor uşoare se va face nerestricţionat.

CJSU Suceava a precizat că cele trei variante mai sus menţionate sunt valabile până la sosirea iernii. Odată cu apariţia precipitaţiilor sub formă de ninsoare, va fi necesară adoptarea unor măsuri suplimentare sau alternative. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI