„Râsul este muzica sufletului” a spus cineva foarte inspirat, iar expresia îmi place în mod deosebit. Trebuie să vedem mai departe! Cine de cine râde; putem râde de noi pentru fapte și vorbe „originale”; acceptăm să fim „miștocăriți”; dar mai ales tipul de umor care ne place…
Râdem în primul rând de politicienii de azi așa cum am râs de activiștii de altădată! Această pătură socială (pentru că a devenit ceva distinct!) constituie materia primă pentru umoriști, caricaturiști, bârfitorii de la poartă și „supărații” de la bufet! Au umor involuntar în declarații, umor negru-straniu în acțiuni (fapte!) și încheie apoteotic cu o reprezentare a noastră la nivel legislativ de râsu’-plânsu’!
Râdem de organele din poliție, administrație, instituții centrale și „puișorii” lor locali, dar și de „șăfii” care le conduc cu succesuri” îndreptând oiștea spre gard!
Râdem de noua clasă de oameni care „au reușit în viață” adunând bani, vile, mașini, cumpărând diplome și promovând vedetele pe scene și ecrane! Și conduc economia legală și ilegală, și afișează opulență de troglodit ajuns într-o manieră primitivă de tot râsul! Nici nu mai ai timp să realizezi nocivitatea lor pentru toți, dar mai ales pentru tineri care îi iau de modele!
În general, râdem de toți și de toate, chiar cu asupra de măsură, putând astfel trece peste realitățile cotidiene!
Se pune și problema „paiului din ochiul altuia”, dacă nu avem autoironie permanentă! Trebuie să fim „pe fază” la bășcălia la care suntem subiect și să realizăm ridicolul afirmațiilor și faptelor proprii! Dacă și în acest caz râdem sănătos, vom răzbate mai ușor!
Daniel Defoe spunea, referitor la literatură, că orice gen este bun cu excepția celui plictisitor. Și orice tip de umor este OK, cu excepția celui specific „proastei în târg”! Dar și ea trebuie să se distreze!!!
Revenind la Suceava, remarcăm o lipsă cvasitotală de evenimente și le plâng de milă celor din presa scrisă care trebuie să „umple” ziarul, dar și celor din televiziuni care nu au ce spune la știri decât banalități (incendii, accidente, furturi, etc.). Administrația și politicul îi sabotează!
Grupul „pitoresc” (?!) al boschetarilor se reînnoiește permanent și ne fericesc cu prezența în zona centrală, ca niște „statui vivante” ale turismului sucevean! Sunt „aduși” în Suceava cu eforturi; nici 5% nu sunt suceveni!
Șoșonica spune că este soția ideală… Până acum de trei ori cu acte! Când va găsi și soțul ideal care să-i administreze calmante la timp? În doze triple!!! Cantitatea recomandată este, poate, în funcție de greutatea corporală și intensitatea „agitării”…
Zăvoranca se vrea președinte! Urmărește reclama și atenția „poporului votant”! E pe fază! Nu ca cel care urmărește „pas cu pas” șefia la NATO! Cine e mai cinstit?
DAN STRUTINSCHI
P.S. 1 Nu au mai stropit strada pe ploaie în zona centrală! S-a stricat mașina sau nu au mai cumpărat pelerine pentru mânuitorii de furtun?
P.S. 1 O știre mai veche mi-a atras atenția! Anatoli Ciubais, sfătuitor foarte apropiat al lui Putin care a plecat „afară” după invazie, a fost „lovit” de o boală rară și grea! Tratamentul este în Rusia! Dar l-a ajuns tratamentul din urmă! Ca pe mulți alții!
Comentarii