Senatorul PSD Ioan Stan:

E nevoie ca în domeniul energiei să se revină la piaţa reglementată

> Potrivit parlamentarului sucevean, sistemul actual de compensare nu mai poate fi susţinut financiar

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, joi, că se impune ca, măcar temporar, să se revină la o piaţă reglementată a energiei, pentru că sistemul de compensare nu face decât să cheltuie inutil sume importante de bani fără să ducă la o reducere a inflaţiei.

„Avem o rectificare bugetară pozitivă, posibilă ca urmare a unei colectări mai bune, a creşterii veniturilor de la bugetul de stat, dar şi în urma reducerii cheltuielilor, ceea ce arată calitatea managementului asigurat de ministrul PSD al Finanţelor. Drept urmare, rectificarea menţionată asigură finanţarea necesară tuturor programelor şi proiectele sociale propuse şi susţinute de PSD, Ministerul Finanţelor asigurând în acest sens un total de 28 miliarde de lei, rezultat din ajustarea sau completarea bugetelor instituţiilor publice” arată senatorul sucevean.

El a precizat că cei mai mulţi bani îi primesc Ministerul Muncii – 6,7 miliarde de lei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – 2,7 miliarde de lei şi Ministerul Energiei – 2,4 miliarde de lei şi Ministerul Transporturilor – două miliarde de lei.

„Trebuie de remarcat că varianta bugetului rectificat s-a construit luând în calcul reducerea cu 10% a tuturor cheltuielilor cu bunuri şi servicii, la toate ministerele” a subliniat Ioan Stan.

Senatorul PSD de Suceava a recunoscut că sunt şi miniştri care au cerut mai mult, unii chiar „exagerat de mult”, iar acum sunt nemulţumiţi cu ceea ce au primit.

„Cel mai la îndemână exemplu este cel al ministrului Energiei, Virgil Popescu, care a cerut în plus nici mai mult nici mai puţin decât 31 de miliarde de lei, pentru următoarele şase luni. Este o sumă uriaşă, echivalentul unei treimi din bugetul total anual pentru pensii, cerută fără documentele justificative necesare, sub pretextul plăţii compensărilor la energie. Pretenţia ministrului Energiei probează odată în plus falimentul sistemului actual de compensare, care efectiv nu mai poate fi susţinut financiar şi necesitatea reglementării, aşa cum cere PSD” a declarat Ioan Stan.

Liderul social-democrat sucevean a menţionat însă că PSD susţine ferm că, „în actualul context haotic, total imprevizibil”, se impune, măcar temporar, revenirea la o piaţă reglementată a energiei, astfel încât să se asigure nu doar stabilitate şi predictibilitate, ci şi reducerea rapidă şi considerabilă a inflaţiei, lucru extrem de important atât pentru populaţie cât şi pentru economie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI