Povestea unei cărţi * 

Suntem în miezul verii, sub semnul Lovineştilor şi aş vrea să vă spun povestea unei cărţi.

Este vorba despre unul dintre volumele de jurnal ale lui Vasile Lovinescu şi anume cel intitulat Jurnal alchimic, primul care s-a publicat după caietele-manuscris ale autorului.

Când am avut prima oară în mâini caietele-manuscris ale acestei cărţi, lectura lor ne-a entuziasmat atât de mult pe prietenul Florin Mihăescu şi pe mine, care primiserăm în păstrare aceste manuscrise încât, după ce le-am terminat de citit, mi-a revenit mie sarcina să copiez de mână toate caietele. Era în 1984 şi pe vremea aceea nu aveam acces la aparate de xeroxat, iar bătutul la maşina de scris ni se părea un traumatism de nesuportat pentru asemenea texte şi nici nu puteam concepe să dăm caietele cuiva străin de preocupările noastre. A durat vreo doi ani această transcriere. Acei ani i-am trăit într-o pură exaltare, visam noaptea ceea ce copiam ziua. După  o vreme am făcut totuşi rost de o maşină de scris, dar în mare secret, căci era chiar strict secret şi am învăţat să dactilografiez ceea ce copiasem. După alţi vreo doi ani, în care n-am putut termina de dactilografiat singură tot ce copiasem de mână, am apelat la o dactilografă profesionistă, pe care am molipsit-o cu entuziasmul şi astfel, cam după 1990, aveam cinci copii ale caietelor-manuscris: un exemplar scris de mână şi patru exemplare dactilo. Abia atunci am avut curajul să apelăm la cunoscători mai avizaţi pentru descifrarea unor texte în germană, pe care până atunci le tradusese Florin Mihăescu, şi a unor cuvinte şi expresii în arabă, care îmi dădeam seama că depăşeau cunoştinţele căpătate de mine când învăţasem arabă ca să înţeleg saluturile şi expresiile pe care le folosea Domnul Lovinescu în scrisorile pe care mi le trimitea şi să-i transcriu la rândul meu poeme şi alte informaţii din Africa de Nord.

Acest jurnal cuprinde însemnări notate între 6 octombrie 1966 şi 10 ianuarie 1967. Observăm că paginile acestui jurnal au fost cuprinse în trei luni şi 4 zile. Poate că nu este ceva întâmplător.

Astăzi, aş vrea să fim împreună părtaşi foarte de aproape la povestea acestei cărţi pentru că, în acel octombrie ’66, Vasile Lovinescu era la Fălticeni, deci începutul acestui jurnal l-a scris în ambianţa fălticeneană. Argumentul începerii Jurnalului la Fălticeni, în octombrie ’66, l-am descoperit abia în 1995 când am selectat corespondenţa cu Vasile Lovinescu pentru volumul Scrisori crepusculare, apărut în 1995, unde este publicată o scrisoare către prietenul din Bucureşti, datată de Vasile Lovinescu 17 octombrie: „Pe aici timpul e admirabil cu o transparenţă de mister uimitoare, pe toate dealurile din jurul orăşelului. Cred că vom fi în Bucureşti ca de obicei”. În Jurnalul propriu zis nu aflăm data  exactă a întoarcerii în Bucureşti, dar găsim că în data de 30 decembrie 1966 autorul nota impresiile despre o lungă şi fructuoasă conversaţie cu fratele lui, dramaturgul Horia Lovinescu, aflat la Bucureşti. De asemenea, în ziua de 5 ianuarie 1967 menţionează discuţia de mare înălţime intelectuală pe care a avut-o cu «Z.». Cei apropiaţi am ştiut cine era «Z.», Domnul Ziff, membru în primul grup iniţiatic al lui Vasile Lovinescu, care nu se putea afla în acea vreme decât la Bucureşti. Vasile Lovinescu îşi arată uimirea faţă de „mesajul angelic”, scrie el, pe care i-l transmite «Z.», din care reiese „totala lipsă de măsură între transcendenţă şi lume”.

Scriu aceste amănunte pentru că vreau să suprapun, în această prezentare a cărţii, timpul în care s-a elaborat textul cu spaţiul în care s-a scris. Aceasta pentru a ne apropia de spaţializarea timpului, despre care Vasile Lovinescu ne învaţa că: „Timpul şi spaţiul se transmută, deplasându-se unul în altul, silindu-se să-şi preschimbe între ele atributele”. Această preschimbare de atribute o putem observa imediat în cazul de faţă, căci timpul spaţializându-se se produce polarizarea între Nord – Fălticeni şi Sud – Bucureşti.

„Timpul se spaţializează, continuă Vasile Lovinescu, devenind substitut de eternitate, substitut, dar autentic, organic (…), iar spaţiul se temporalizează, direcţiile lui căpătând dimensiuni temporale, dar cu nimic cantitativ între ele, pură durată şi interferând la liniile lui de intersecţie cu ceea ce este dincolo de timp şi de spaţiu.” Cu adevărat, fără ca nimic cantitativ să fie între ele, doar interferând unele cu altele, direcţiile căpătând dimensiuni temporale, Solstiţiul de iarnă se petrece în Bucureşti, ceea ce prin legea astronomică ar corespunde nordului, dar prin transmutarea alchimică „transparenţa uimitoare de pe dealurile fălticenilor”, pe care o descrie Vasile Lovinescu, ne apare oglindită în acel mesaj din Bucureşti ca: „totala lipsă de măsură între transcendenţă şi lume”.

Aşadar, ca să revenim totuşi, aici în Fălticeniul oniric, dar şi stabil, au ieşit la iveală, au răsărit primele fulguraţiuni din acest jurnal fără pereche! Desigur, pentru ca lumina lor, a acestor fulguraţiuni „să ne-ajungă”, de la manuscris la paginile tipărite, a fost nevoie întâi de aproape treizeci de ani (mai exact 28) până la prima ediţie, iar dacă am calcula drumul până în ziua de astăzi, la ediţia revizuită şi adăugită, pe care m-am apucat s-o pregătesc dinainte de Covid, ne-a trebuit peste jumătate de secol. Şi va mai trebui poate să treacă altă jumătate de secol pentru a apărea ediţia facsimilată integral sau poate chiar impregnată în memoria spirituală a cititorilor.

După evocarea acestei genealogii a cărţii, în timp şi spaţiu, precum şi întrepătrunderea acestora până la identificarea şi depăşirea condiţionărilor, să încercăm să atingem şi elemente ale procesului de ontogeneză, de construire a textului sub forma lui grafică.

Eu, acum, vă spun povestea numai a cadrului, a scheletului acestei cărţii ca obiect. Măduva ideatică va putea fi descoperită şi savurată abia după lectura textului, după meditaţia şi asimilarea lui.

Aşa cum scria Vasile Lovinescu în alt jurnal, „revenind la simbolismul scrisului, in divinis, adică în centrul fiinţei noastre, operaţia scris-carte e perfectă, dar prin simbolismul gestului conştient, perceput sub forma «condeifilă», caietul se măreşte, operaţia se dilată şi cartea capătă file din ce în ce mai multe şi mai răsfrânte, mai deschise, care sunt indefinitele noastre coji psihice, care prin primirea, prin impregnarea cu Scrisul divin, se rectifică, se transmută în esenţe intelectuale”.

Reperul nostru pentru configurarea cărţii este mesajul primit de Vasile Lovinescu în 5.I.1967 de la „Z”, prin care se străvede „lipsa de comună măsură între transcendenţă şi lume”, adică între cojile psihice şi esenţele intelectuale. Este o temă pe care Vasile Lovinescu o abordează des, este o temă care se actualizează până în concretul imediat în îndeplinirea unui gest ritualic, mai precis iniţiatic, în care omul, deşi la limita dintre existenţial şi transcendent, poate, prin tensiunea suavă în care se află, să presimtă ideea de transcendent, dar niciodată nu poate să ştie cum se întrupează ea.. Iată cum exprimă autorul această stare: „Ştim că lumea iese din Dumnezeu, dar nu putem niciodată a simţi cum (s.m.) s-a produs faptul. Trebuie să ne mulţumim cu cunoaşterea: creatura iese din Dumnezeu, dar modul cum (s.m.) distinctivitatea iese din Indistincţiune rămâne un secret de nepătruns.”

Această constatare se poate aplica şi la ontogeneza grafică: nu vom şti niciodată cum din Literele-Prototip, Literele-Esenţe, indistincte, se produc literele distincte, literele materiale. Vedem dar, ce secret, ce intim rămâne întotdeauna actul propriu zis al scrisului care vehiculează Ideile.

Parcurgând noi acest drum de la genealogia şi spaţializarea timpului către construirea grafică a textului, reprodusă în volum prin facsimile, am ajuns la un prag pe care nu-l putem trece decât deschizând cartea şi începând lectura.

„Câmpu-i alb / oile negre/ cin-le vede nu le crede / cin-le paşte le cunoaşte”.

Aici îmi amintesc că Vasile Lovinescu citează pe un cabalist care spune că „fiece cuvânt e o fiinţă desăvârşită.”

Prin lectura acestui jurnal vă urez să cunoaşteţi desăvârşirea tuturor cuvintelor esenţiale pe care deja le conţineţi.

ROXANA CRISTIAN

*Spusă la Colocviul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, 2022

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: