> În prezent, trenurile de călători circulă doar între Suceava şi Cacica
O petiţie online în atenţia CFR Călători, Ministerului Transporturilor, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Prefecturii şi Consiliul Judeţean Suceava, prin care se cere reluarea circulaţiei trenurilor de călători pe linia Cacica – Vârfu Dealului – Gura Humorului, a fost lansată pe platforma Campaniamea.declic.ro.
Potrivit iniţiatorului petiţiei, linia Suceava – Dărmăneşti – Cacica – Gura Humorului, construită în 1889 şi electrificată între 1990 şi 1994, asigură navetismul local în zona centrală a judeţului nostru, constituind „o bună bază pentru servicii feroviare de navetism”.
În argumentarea petiţiei se arată că trenurile de călători, în număr de trei pe zi, circulă doar pe relaţia Suceava – Cacica, tronsonul dintre Cacica şi Gura Humorului, precum şi legătura zonei centrale a judeţului (Părhăuţi, Todireşti, Soloneţ, Comăneşti, Humoreni, Pârteşti, Cacica) cu Gura Humorului fiind inactive.
„Solicităm prelungirea trenurilor Suceava – Cacica R5730/5731, R5732/5733, R5734/5735 până la Gura Humorului pe linia electrificată existentă şi nefolosită, oferind comunităţilor din Vârfu Dealului şi Păltinoasa legături cu Suceava şi Gura Humorului, dar şi legături noi în şi din Bucovina via Gura Humorului, nod tranzitat zilnic de 18 trenuri de călători spre destinaţii ca Bucureşti, Timişoara, Oradea, Alba-Iulia, Deva, Arad, Cluj, Suceava, Iaşi, Galaţi” se menţionează în document.
Totodată se subliniază că importanţa acordată transportului feroviar de călători este într-o continuă creştere atât în Uniunea Europeană cât şi pe plan global, având în vedere avantajele acestui mod de transport atunci când vine vorba de utilizarea eficientă a resurselor, capacitate sporită, eficienţă energetică şi emisii reduse.
„Oportunitatea dată de existenţa unei infrastructuri feroviare circulabile şi electrificate nu trebuie ratată. Declararea anului 2021 drept Anul European al Căilor Ferate subliniază poziţia esenţială pe care transportul feroviar o ocupă în strategiile comunitare de dezvoltare durabilă” se mai arată în petiţie. (N.B.)























Comentarii