> „Sunt doar nişte simulări, nu vrem să panicăm pe nimeni”, spune primarul Ion Lungu, subliniind că „se face tot posibilul spre a se aplica doar minimumul prevăzut de lege” > Printre altele, în calcul sunt luate vechimea clădirii şi zona în care aceasta este amplasată, creşterea urmând a fi resimţită şi ca urmare a nemajorării dărilor în ultimii 10 ani
Majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2023, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 16 din 2022, este o „problemă spinoasă”. Aşa a calificat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, măsura la care Guvernul României nu a renunţat, în ciuda faptului că Asociaţia Municipiilor din România (AMR), al cărei vicepreşedinte Lungu este, a solicitat prorogarea termenului de aplicare a prevederilor cu pricina, de la 1 ianuarie 2023 la 1 ianuarie 2024.
„Din păcate, nu s-a ţinut cont de acest lucru. Astfel au fost emise OG nr. 16 din 2022 şi Legea nr. 152 din 2022 care ne obligă ca de la 1 ianuarie 2023 să avem taxe şi impozite locale noi. Mai mult decât atât, la două luni de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, respectiv până pe 15 septembrie, suntem obligaţi să aprobăm nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru 2023. Astăzi, este un conflict juridic de aplicare a legii în timp, cât şi de consultare a AMR, de către guvern, în aplicarea legii. În perioada următoare vom avea o şedinţă a comitetului director, să vedem pe ce cale vom merge. Însă am văzut că mai multe oraşe din ţară, printre care Iaşi, Ploieşti şi Târgovişte, deja au pus în dezbatere publică noul nivel al impozitelor şi taxelor locale” arată şeful municipalităţii sucevene.
Primarul Lungu precizează că – deşi în ultimii 10 ani în Suceava nu s-au operat majorări ale taxelor şi impozitelor – legea trebuie aplicată, neexistând altă soluţie.
Probleme ridică noua modalitate de stabilire a nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru persoanele juridice, prin raportul dintre suprafaţa rezidenţială şi cea nerezidenţială a clădirii, dar şi prin înlocuirea „raportului de evaluare” cu „grila notarilor publici”.
„Niciodată nu am fost adeptul creşterii taxelor şi impozitelor locale, însă căutăm soluţii” reliefează ocupantul fotoliului administrativ din Areni.
Astfel, dacă în cazul impozitelor pe terenuri şi pe mijlocele de transport ar exista posibilitatea actualizării lor doar cu mărimea ratei inflaţiei, în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri, atât la persoane fizice, cât şi la persoane juridice, la clădiri rezidenţiale şi clădiri nerezindenţiale, „vor exista creşteri”.
Majorarea ia în calcul mai multe criterii, printre care vechimea clădirii şi zona în care aceasta este amplasată.
„Având în vedere că noi nu am făcut majorări timp de 10 ani de zile, trebuie să ne aliniem la pragul minim, trebuie să-l aprobăm, iar din acest punct de vedere nu mai are ce face nici Consiliul Local. Facem tot posibilul să aplicăm minimumul prevăzut de lege, dar, din simulările pe care le-am făcut, vor fi creşteri şi de 20-40-80%. Sunt doar nişte simulări, nu vrem să panicăm pe nimeni, dar primăriile din ţară vin, şi acestea, cu justificările lor, precum că au crescut preţurile la energie, la utilităţi, la construcţii, şi trebuie să aibă posibilitatea de a supravieţui financiar” evidenţiază Ion Lungu.

























Comentarii