La despărţirea de Vasile Tărâţeanu

Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) deplânge moartea scriitorului Vasile Tărâţeanu, cel care a ţinut vie flacăra identităţii naţionale în comunitatea românească din nordul Bucovinei, căreia i-a fost sprijin şi speranţă.

A debutat editorial în anul 1981, au trecut de atunci patruzeci de ani plini de victorii, dar şi de mari provocări.

Vasile Tărâţeanu a luptat pentru păstrarea limbii române în regiunea Cernăuţi. În primii ani de existenţă ai Societăţii „Mihai Eminescu”, a condus organul ei de presă, „Plai românesc”, periodic pe care l-a apărat în instanţă, a fondat apoi publicaţia independentă „Arcaşul”, care a dus în sate mesajul deşteptării conştiinţei naţionale, a organizat mai multe congrese ale intelectualităţii româneşti din regiunea Cernăuţi.

A reuşit să salveze de la lichidare mai multe şcoli cu limba română de educaţie, cum sunt şcolile din satele Bălcăuţi, Nesfoia şi Stalineşti din raionul Noua Suliţă sau alte câteva aşezăminte şcolare din raionul Herţa, a iniţiat, până la instalarea pandemiei, cinci ediţii ale Paradei Portului Popular, manifestare de mare rezonanţă în viaţa culturală a comunităţii istorice româneşti din Bucovina, a organizat şi a moderat zeci de conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicări, lansări de carte şi reviste la cafeneaua „Bucureşti” de pe strada pietonală Olga Kobilenska.

Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina îi aduce din nou mulţumiri pentru devoţiunea cu care a servit ani de-a rândul interesele comunităţii istorice româneşti din nordul Bucovinei, considerând că a fost şi rămâne un dar al providenţei pentru Bucovina şi un exemplu bun de urmat pentru mai tinerii români din comunitatea românească, astăzi greu încercată.

Noi, cei de la Rădăuţi, suntem mai săraci şi mai puţini, dar trăim cu speranţa că lupta patriotului Vasile Tărâţeanu nu a fost zadarnică şi că însingurarea noastră, trecută prin amărăciunea despărţirii, adaugă o piatră la temelia reîntregirii spirituale româneşti.

Dumnezeu să te odihnească, Vasile Tărâţeanu, patriot, cărturar şi prieten! (Consiliul SCLRB)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: