Patru ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga

Unul dintre cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au atacat violent pe un angajat al cântăreţei Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat miercuri, la Los Angeles, la patru ani de închisoare, informează AFP.

Jaylin Keyshawn White, în vârstă de 20 de ani, a pledat vinovat pentru jaf, recunoscând că a făcut parte din grupul care l-a împuşcat pe Ryan Fischer în timp ce acesta îi plimba pe cei trei buldogi francezi ai artistei la Hollywood, în februarie 2021. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată cum doi bărbaţi coboară dintr-o maşină în apropierea angajatului cântăreţei şi îl împuşcă în piept. Bărbaţii iau apoi doi dintre câini, Koji şi Gustav, şi fug, lăsându-l pe Ryan Fischer la pământ, sângerând. Cel de-al treilea câine, Miss Asia, a fugit, dar apoi s-a întors la însoţitorul ei.

Lady Gaga, cunoscută pentru hiturile sale „Poker Face” şi „Bad Romance”, a oferit o recompensă de 500.000 de dolari pentru recuperarea preţioşilor ei buldogi francezi.

O femeie i-a adus înapoi, susţinând că i-a găsit legaţi de un stâlp, înainte de a fi arestată la rândul ei. Potrivit poliţiei, ea avea o relaţie cu tatăl unuia dintre atacatori şi primise sarcina să colecteze recompensa în numele lor.

Lady Gaga este deosebit de ataşată de câinii ei, care o însoţesc frecvent la evenimentele publice şi ale căror fotografii le postează pe reţelele de socializare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: