Sărbători de sărbătoarea Tămăduitorului

Staretele Voronetului, stavroforele Irina Pantescu si dr. Gabriela Platon, inconjurate de prieteni, la ultima aniversare a celei dintai

Ceasul trecuse de şase seara, dar lumea continua să vină dinspre clopotniţă, să intre în Biserica Sfintei Mănăstiri Voroneţ, să se adune în faţa Judecăţii de Apoi, ascultând explicaţii în limbi diferite, întrebând, şoptind în diferitele glasuri ale pământului. O urmăream, Daniela Micuţariu şi cu mine, când o subtilă mişcare a crinilor albi, înalţi, începând să se deschidă între trandafirii purpurii, ne-a întors privirile spre trapeză, în ale cărei ferestre şi geamuri la uşi lumea îşi continua drumul. Din făptura ei doar părelnică, asemenea oricărei oglindiri, s-a desprins venind aievea spre noi, cu o fulgerare a ochilor săi albaştri, însă fără să ne vadă, trecând printre oameni spre Biserică, o călugăriţă, însoţită de o preoteasă. Şi doar o clipă, cât mişcarea iute a unei lame subţiri pe piele, am crezut că era Stavrofora Irina Pântescu. Dar nu, ea, prima stareţă a Voroneţului, se uita într-o zare neştiută din portretul de pe zidul trapezei, de deasupra ghivecelor cu muşcate roşii, violete, vişinii.

Aerul cald păstra luminozitatea soarelui, astfel că această seară de ajun a Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, seara zilei de 26 iulie 2022, ni se arăta cu o urzeală de aur, persistentă chiar şi în noaptea reîntoarcerii acasă. Dar mai era mult până atunci.

Portiţa de lemn care desparte şi leagă incinta Bisericii de Paraclisul care ocroteşte somnul de veci al stavroforei Irina Pântescu, prima stareţă a Voroneţului, dar şi mormântul părintelui Paramon, primul preot slujitor în răstimpul acestei stăreţii, este în lunecarea sa şi o trecere spre tărâmul gândurilor şi al amintirilor. Stăruie, şi unele şi celelalte, întâi la Măicuţa Stareţă Irina, pentru că mi-a fost dat să o întâlnesc înainte de venirea la Voroneţ, la Vatra Moldoviţei, pe când monahia Elena Simionovici era încă profesoară, apoi la părintele Paramon, fiindcă deşi puţin, totuşi l-am ştiut, mai mult şi numai de bine aflând mai târziu din scrisul stavroforei Elena Simionovici şi al părintelui episcop-vicar Timotei Prahoveanul. Iar pe urmă, gândurile se îndreaptă la o făptură, cea mai scumpă cu putinţă, născută cu o zi după sărbătoarea Sfântului Tămăduitor, dar încă sub lumina ocrotitoare a acestui lecuitor ceresc. Cu puterea din vechime a leului, după întâiul nume dat de părinţii săi, Pantoleon, Cu totul leu, şi cu aceea şi mai mare, a bunătăţii care alină fără preţ, desluşită de mucenic din studiile sale de medicină şi filosofie, dar mai ales din înţelegerea puterii vindecătoare a lui Hristos, urcată în numele venit de Sus, Pantelimon, Cel cu totul milostiv, Sfântul mi-a fost întotdeauna aproape, în inimă.

Însă despre evlavia pentru Tămăduitor a Măicuţei Stareţe Irina am aflat abia în ajunul sărbătorii din anul 2018, atunci când m-a invitat la evenimentul instalării fiicei sale duhovniceşti, Gabriela – dr. Gabriela Platon –, în scaunul stăreţiei. L-a ales după slujba privegherii, deoarece era şi ceasul în care cu mulţi ani în urmă depusese voturile călugăriei, în care devenise mireasă a lui Hristos, dorind să adauge o bucurie mare altei bucurii mari şi să le crească astfel pe amândouă. O seară de neuitat, cu Înaltpreasfinţitul Pimen îndeplinind cu înţelepciune dorinţa înţeleaptă a Măicuţe Stareţe Irina, în care Măicuţa Stareţă Irina stătea în strană ca într-un jilţ domnesc, cu ochi senini şi mulţumiţi de alegere şi de împlinirea acesteia, în care monahia Gabriela se frământa între glasul inimii şi jurământul ascultării. În care trecutul şi viitorul stăteau deopotrivă ca braţele unui candelabru peste obştea menită de chiriarh să poarte de grijă vestitei ctitorii a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

În jilţul acela, luminat de flori, de privirile respectuoase şi afectuoase ale călugăriţelor, ale preoţilor, ale închinătorilor, pelerinilor şi vizitatorilor, se află acum numai unul din chipurile pe care Măicuţa Stareţă Irina continuă să ni le arate. În Paraclis, ca şi aici, în Biserică, în Trapeză, în chilii sunt numeroase altele, fiecare în parte şi toate împreună vorbind despre cel ceresc, care poate fi cunoscut numai în rugăciuni şi vise. Ce fericită trebuie să fi fost, tânără, dar încă de pe atunci atât de încercată de decretul izgonirii vieţuitorilor din mănăstiri, la depunerea voturilor! Şi cu câtă dragoste a fost trăită de apropiatele sale! Stavrofora Elena Simionovici, profesoară, cât a fost profesoară, până în vârful unghiilor, niciodată grăbită, şi la catedră, şi în numeroasele instanţe de specialitate în care era solicitată, îşi aminteşte cum abia aştepta să se termine lucrul comisiei de grad din care făcea parte în ziua aceea: voia să ajungă mai repede la sărbătoarea cuvioşiei sale cu braţele pline de flori! Mă uit, ca şi cum am fi doar noi două, cu toată puterea ochilor la chipul Măicuţei Stareţe Irina, până ce cu glasul gândului îşi aduce aminte, iar Doamna Profesoară a Voroneţului, universitara Carmen Cornelia Balan aşterne pe fila cărţii pe care i-a consacrat-o: „Mă gândeam ce nume să-mi iau. Era slujba de priveghere pentru Sf. Mare Muceniţă Irina…Citeam la canoane. Când am citit «Mieluşeaua Ta, Iisuse, striga cu mare glas: Pe tine, Mirele meu, Te iubesc…» 

Viaţa este o luptă, Sfânta Irina a fost o luptătoare pe calea credinţei. Şi încă un lucru, Irina înseamnă pace şi noi trebuie să fim făcători de pace. La propunerea mea, Maica Magdalena mi-a dat numele de Irina…”

Luptătoare pe calea credinţei, iubitoare de pace, dar şi gospodar fără tihnă, în câmp, în casă şi în tot ce înseamnă viaţa unei case – mari! -, cu talent pentru construcţii, excelentă organizatoare şi conducătoare, mamă blândă şi doritoare de ce-i mai bun, înclusiv cele mai bune şcoli, pentru fiicele sale duhovniceşti – să fie fiecare cât ea şi mai mult decât ea -, daruri cu care a fost înzestrată şi pe care experienţa le-a finisat permanent, Măicuţa Stareţă a îmbogăţit în partea noastră de lume înţelesul numelui său de călugărie. Sunt daruri pe care le-a menit şi finilor, şi apropiaţilor săi de o şchioapă, începând cu micuţa Irina Necula, pentru care izvorul duioşiei s-a dovedit nesecat de asprimile încercărilor de care naşa sa de botez avusese parte, şi continuând cu gemenii Teodor şi Ştefan Gemănariu, din Gura Humorului, care au crescut într-un fel şi sub ochii mei, doi prinţişori cu părul de aramă întotdeauna lângă strana Măicuţei Stareţe, astăzi, aflu de la Doamna Profesoară, proaspăt admişi la Medicină, la Iaşi, unul cu 100 de puncte, celălalt cu 99 de puncte din 100 posibile. Şi cu blagoslovenia Măicuţei Stareţe Irina s-au înălţat, cunoscuţi de o ţară întreagă, şi olimpicii Simina Teodora Buculei, absolventă în această vară a Colegiului Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, acum proaspăt studentă, şi Vladimir George Necula, elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, liceu vestit pentru excepţionalele performanţe europene şi mondiale ale premianţilor săi.

Ies din Biserică înainte ca îndesirea serii să mă împiedice să mai surprind câteva imagini şi tot cu gândul la fotografiile-martor mă îndrept spre Paraclis. În clipa aceea din toate părţile, ca şi cum ar cânta nu numai preoţi şi măicuţe, ci şi meri, clopote, şi încântătorii conduraşii, sădiţi de maica Teofana astfel ca de Sfântul Mare Mucenic Pantelimon Tămăduitorul să fie la apogeul înfloririi şi al coloritului, răsună cu toate glasurile bunei doriri, pentru Stareţa de-acum a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, stravrofora dr. Gabriela Platon – „La mulţi ani! Mulţi ani trăiască!”

E clipa în care îmi spun că toate calităţile Primei Stareţe a Voroneţului au fost puse la încercare de cel mai greu examen al vieţii sale: alegerea urmaşei. Pe toate fiicele sale duhovniceşti la fel crescându-le, la fel învăţându-le, cu mult mai mult decât inimii, minţii sale i s-a cerut să o vadă. Era foarte aproape, au împărţit aceeaşi chilie de la venirea amândurora de la Vatra Moldoviţei la Voroneţ, de când în genunchi s-au rugat la lespedea funerară a lui Daniil Sihastrul şi au curăţat de praful timpului pavimentul Bisericii lipsite de grija monahală peste două secole. Era încă departe, avea de urmat Teologia. Era aproape, putea să strivească în gură bobul de grâu şi să-i recunoască fără greş stadiul coacerii, gustul pâinii care avea să ajungă. Era aproape, putea să o reprezinte în sălile de judecată înfruntându-i pe cei care puneau la îndoială drepturile mănăstirii asupra pământului său. Era departe, abia acum terminase Istoria-Filosofia, ca să înţeleagă cât mai bine argumentele valorii încredinţate de Voievod viitorimii, trecuse de admiterea la Doctorat şi urmau anii grei ai studiului pentru lucrarea şi după aceea cartea sa „De la mărturia vechilor greci la mărturisirea patristică. Temele iconografice «Sfinţii Părinţi» şi «Înţelepţii Antici» în pictura exterioară a Bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ”. Era aproape, atentă la tusea înecată, la geamătul uşor, cu paharul cu apă şi medicamentul pregătit mai repede decât de asistenta medicală. Era departe, nu se putea închipui fără glasul care să o cerceteze atent când se afla plecată la volan: În ce localitate este, intră? Cum e starea drumului? Era aproape, foarte aproape, stavrofore şi stareţe amândouă, cu braţul comun al jilţurilor în strană, după rânduiala străveche: întâi mama şi lângă ea fiica. Dar încă foarte departe, distanţa dintre 26 iulie 2018 şi 7 martie 2022. Cât o clipire de pleoape oricât s-a străduit, cu deznădejde şi iubire, să ţină timpul în loc, îşi spune stavrofora dr. Gabriela Platon, stareţa Sfintei Mănăstiri Voroneţ, sărutând tâmpla Măicuţei Stareţe Irina în chilia în care sunt, de treizeci de ani încoace, amândouă. Şi-i povesteşte, deşi este sigură că Măicuţa Stareţă Irina este la curent, că încă două monahii au obţinut carnetul de conducere, că şi ea, şi rasofora Alexia Pintili au reuşit să treacă de examentul de admitere la masteratul de management economic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti. Ea prima pe listă, cu media cea mai mare, dar asta nu-i mai spune, Măicuţa ştie.

Mai rar un masterat după doctorat, gândesc cu voce tare. Dar Maica Stareţă Gabriela mă aude. La mănăstire a învăţat să mulgă vaca, la bucătărie a lucrat un an… Cel mai bine este să ştii, atunci când conduci o obşte, ce să vezi, cum se face, ce să ceri. De pildă, dacă ar avea prilejul unei întâlniri cu ministrul Agriculturii, Daea, plecând de la experienţa culturilor de pe ogoarele Voroneţului, i-ar sugera…

Admirăm aurul trandafirilor de pe mormântul Măicuţei Stareţe Irina şi aprindem candele cu ceara ca mierea. Îi spun Danielei Micuţariu, le spun amândurora, că Maria-Veronica, nepoţica cea mică a surorii mele, Dany-Madlen, plecată la Domnul acum şapte ani şi neuitată la Voroneţ, a împlinit astăzi un an. Venind de la Suceava, părintele Constantin Ciupu ne povestise de căsătoria religioasă a lui Ştefănel, arhitectul Ştefan Ciupu, cum îi menise cândva Înaltpreasfinţitul Pimen văzându-i desenele de copil de grădiniţă, „Tu ai să ajungi arhitect!”, vorbind astfel tăcut despre timpul care trece şi ascultându-l acum răsunător în ceremonialul parastasului oficiat de soborul preoţilor Mircea Nuţu, Gheorghe Hostiuc, Aurel Goraş, Vasile Irimia, Constantin Ciupu, Vasile Baltag, Dumitru Moroşan şi protosinghelul Grichentie Stănuc. O pomenesc pe Măicuţa Stareţă Irina, pe părintele Paramon, pe Maria. Sora Măicuţei, cea din urmă din neamul ei, şopteşte stavrofora Elena Simionovici.

Ne închinăm, le însoţim rugăciunile cu buzele mişcându-se deodată cu frunzele merişorilor din stânga mormintelor, cu petalele norilor şi scamele înserării, cu flacăra lumânărilor plângând în albul şi negrul ştergarelor domneşti, preotese, universitara Carmen Cornelia Balan, inspector Enachi Drob, inspector Liviu Gâza, economist Laura Nemţoi, doi copilandri cuviincioşi, probabil nepoţii unuia dintre preoţi.

Şi o aud pe stavrofora Elena Simionovici întrebându-se tăcut dacă Măicuţa este mulţumită de povestea Voroneţului spusă şi de lecţia Voroneţului predată în patru limbi elevilor bursieri Erasmus aduşi aici după-amiază în două autocare, pe maica Teofana Vlad întrebându-se dacă Măicuţa aprobă gustul bucatelor pregătite astăzi, pe maica Teodora Nechifor bucurându-se împreună cu ea de bunătatea ploii şi pe toate celelalte, monahiile Daniela Nechifor, Eustohia Duciuc, Rafaela Adumitroaie şi rasoforele Timoteia Vultur, Ecaterina Gemene, Hristofora Dranca şi Alexia Pintili raportându-se permanent la ce ar fi vrut, ce ar fi spus Măicuţa Stareţă Irina. E o întrebare pe care şi-o pune, care o însoţeşte permanent şi pe Maica Stareţă Gabriela, doar că depăşind răspunsurile deja ştiute, se îndreaptă mai ales spre situaţiile noi, în care amintirea Măicuţei se împleteşte cu instinctul său diplomatic şi vizionar, calităţi pe care Prima Stareţă le-a văzut în fiica Gabriela şi care au desăvârşit în propunerea sa ca urmaşă, cea mai bună alegere cu putinţă.

*

Mireasma colăceilor împărţiţi de sufletul celor pomeniţi aşază precum aripile unei păsări, care numai împreună înfăptuiesc înălţimea zborului, imaginea Măicuţei Stareţe Irina şi imaginea Maicii Stareţe Gabriela cu un acelaşi gest, vechi cât pământul şi veşnic cât cerul, amândouă, în timpul care trece dar nu se petrece, în lanul de grâu, în valurile de grâu cercetându-i în căuşul gurii bobul, aroma, puterea. Soarta noastră în soarta pâinii celei de toate zilele. E o ştiinţă aparte, cu care le-a înzestrat Tămăduitorul. Şi de aceea, asemenea celor mai frumoase amintiri, zâmbetul lor ne linişteşte, ne alină, ne întăreşte, leac pentru suflet şi trup în vremuri ameninţătoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: