Teribilism

Patru tineri au urcat în turnul dezafectat al IFA

 > După sosirea pompierilor cu o autoscară, ei au coborât de bunăvoie

 Patru tineri s-au urcat sâmbătă seara în turnul din faţa unui centru comercial sucevean şi refuzau să coboare. Motiv pentru care agentul de pază a sesizat situaţia la Poliţie.

Agentul de pază a spus că a observat doi tineri care s-au urcat, folosind scara exterioară, pe turnul dezafectat al fostei întreprinderi de fibre artificiale (IFA), turn ce aparţine unui centru comercial din Suceava.

Cei în cauză au fost somaţi să coboare prin staţia de emisie-recepţie a autospecialei de serviciu, dar nu s-au conformat.

În urma apelurilor insistente, a coborât un tânăr de 18 ani, din Suceava, care a spus că la nivelul doi al turnului se mai află trei tineri care nu vor să coboare.

La faţa locului au fost solicitaţi lucrătorii ISU Suceava, care s-au deplasat cu o autoscară mecanică şi care au procedat la iniţierea procedurilor legale, moment în care şi celelalte persoane, cu vârste de 18 şi 19 ani, au acceptat să coboare singure.

Cei în cauză au fost conduşi la sediul Secţiei de Poliţie Burdujeni, unde au fost sancţionaţi, conform Legii 61/1991, cu amendă de 500 de lei. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: