Echipa campioană a primit felicitările comunităţii locale şi a celei universitare

Echipa de handbal masculin a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a devenit din nou campioană europeană universitară. Formaţia suceveană a reprezentat cu succes culorile României, câştigând toate cele şase partide disputate în cadrul competiţiei, împotriva unor adversari din Israel, Cehia, Spania, Germania şi Portugalia.

Abia reveniţi în ţară după succesul din Polonia, handbaliştii suceveni au fost felicitaţi ieri, în cadrul festiv, de conducerea comunităţii locale şi universitare. La întâlnirea cu campionii Europei au fost prezenţi primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, rectorul USV Valentin Popa, decanul Facultăţii de Educaşie Fizică şi Sport, Petru Ghervan, prorectorii Mihai Dimian şi Ştefan Purici, directorul CSU din Suceava, Sorin Raţă, dar şi colegii lor de echipă deja ieşiţi de pe băncile studenţiei.

Un supliment de imagine pentru Suceava

„Am venit special să felicit echipa care ne-a adus un supliment de imagine deosebit pentru comunitatea suceveană. Vrem să întărim colaborarea cu handbalul sucevean şi sper să reedităm finala de Cupă Europeană din 2009.

În acest moment, echipa fanion a Sucevei este cea de handbal masculin, are un viitor promiţător datorită echipelor de juniori, medaliate naţionale şi merită să investim în ei.

Am finanţat şi vom finanţa în continuare handbalul sucevean. Avem o colaborare foarte bună cu Universitatea «Ştefan cel Mare» şi vrem să suplimentăm susţinerea pentru handbalul sucevean.

Ştiu că se fac corelaţii cu campania electorală viitoare, dar lucrurile nu stau deloc aşa, mi-a plăcut dintotdeauna sportul şi voi continua să-l susţin.

Am finalizat discuţia cu constructorii viitoarei săli polivalente. Termenul de finalizare a execuţiei este de 20 de luni, dar se pare că 30 de luni pare mai rezonabil.

Felicit echipa universitară de handbal suceveană şi-i asigur că din punct de vedere al comunităţii locale nu vor avea probleme financiare” a spus primarul Ion Lungu.

USV se va strădui să ofere handbaliştilor o recompensă pe măsura performanţei

„Ne-aţi făcut mândri că suntem suceveni şi vă mulţumesc pentru asta. Aş vrea să vă revăd în finală şi anul viitor şi aş vrea să vedem toate partidele noastre cu sprijinul presei şi a comunităţii locale.

Universitatea «Ştefan cel Mare» nu are posibilităţile comunităţii locale, dar se va strădui de această dată să ofere o recompensă pe măsura perfomanţei, aşa cum a fost şi la primul titlu de campioană europeană. Suma pe care o voi propune spre aprobare Consiliului de Administraţie al USV va fi semnificativ mai mare şi aştept încă un rezultat de excepţie anul viitor.

Aşa cum spunea profesorul Petru Ghervan, ştiu că va urma o perioadă de muncă asiduă pentru echipa Sucevei care joacă în Liga Zimbrilor, dar ne vom strădui să le asigurăm cele mai bune condiţii. Sper ca la finele campionatului următor să fim între primele şapte echipe din campionat” a fixat un obiectiv rectorul USV, Valentin Popa.

Cel mai bun jucător al competiţiei din Polonia, Adrian Tîrzioru, a dorit să mulţumească pentru susţinere comunităţii locale şi USV, precum şi celor care au trimis mesaje de susţinere non-stop.

„Ne bucurăm că munca noastră a dat roade. Avem bază pentru campionatul următor, patru dintre compenenţii lotului naţional de juniori al României, urmând să fie elevii noştri” a conchis decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Petru Ghervan.

Performanţa cuceririi titlului universitar european este una absolut remarcabilă, pentru care trebuie felicitaţi antrenorii Bogdan Şoldănescu şi Iulian Andrei, kinetoterapeutul Octav Andreica şi cei 12 jucători care au făcut parte din lotul grupării sucevene la turneul din Polonia: Darius Makaria, Ionuţ Andreescu – Adrian Tîrzioru (căpitan), Claudiu Lazurcă, Leonard Ştefan, George Mihalcea, Iulian Roşu, Pavel Loic, Cosmin Lupu, Alexandru Bologa, Adrian Urdă şi Alex Dascălu.

Trebuie precizat că echipa Universităţii Ştefan cel Mare nu este la prima ispravă de acest gen, ea izbutind să repete performanţa din 2022 la ediţia din 2017 a Jocurilor Europene Universitare, de la Malaga (Spania) şi să cucerească medaliile de bronz un an mai târziu, la Coimbra (Portugalia).

Singura partidă din cadrul Campionatului European Universitar din Polonia care a putut fi urmărită video live a fost finala dintre USV Suceava şi U Granada.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: