Binecuvântări duhovniceşti la Vicov de Sus Est şi Marginea

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în data de 3 iulie a.c. (Duminica a III-a după Rusalii), credincioşii din Parohia Vicovu de Sus Est vor trăi aleasa bucurie duhovnicească de a-l avea împreună în rugăciune pe Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Primirea Ierarhului va avea loc la ora 8:15, iar Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârşită începând cu ora 8:30, pe o scenă special amenajată în curtea bisericii.

„Vă aşteptăm cu frăţească dragoste şi, totodată, vă îndemnăm să îmbrăcaţi straie populare de sărbătoare şi să purtaţi flori în mână” le-a transmis enoriaşilor părintele paroh Mircia Irina pe pagina de socializare a parohiei.

Piatra de temelie a Bisericii „Învierea Domnului” din Vicovu de Sus Est a fost aşezată în ziua de 6 mai 2012, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Alături de hramul principal, lăcaşul de cult mai are două hramuri: Duminica Sfinţilor Români şi Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. La punerea pietrei de temelie Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen a spus: „Această biserică se va face cu mari greutăţi din pricina perioadei mai grele prin care trecem, dar sărăcia materială poate fi biruită de bogăţia sufletească, de credinţă. Vă îndemn să-l aveţi ca model pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care va fi ocrotitorul viitoarei biserici din acest loc şi care a construit biserici şi mănăstiri măreţe şi rezistente în timpuri grele, cu lupte şi războaie. Biserica de aici se va ridica cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu jertfa voastră, a enoriaşilor. Vedem că dispar multe clădiri şi apar altele noi în locul acestora, dar Biserica rămâne de-a lungul veacurilor. Acest lucru arată puterea lui Dumnezeu şi binecuvântarea unui locaş de închinare”.

De asemenea, duminică, 3 iulie a.c. la ora 14:00 Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul va săvârşi slujba de sfinţire a Sfintei Cruci înălţate prin dragostea şi jertfelnicia credincioşilor din comuna Marginea pe Dealul Ederii (la intrarea în Marginea dinspre Solca) întru slava Sfintei Treimi, spre mântuirea tuturor, spre cinstirea înaintaşilor şi întru propăşirea credinţei celei una, adevărate şi drepte – Ortodoxia – despre care Sfinţii Părinţi şi martiri ai acestui neam cu sânge au mărturisit.

CONSTANTIN AGAFIŢEI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: