„Bibliovacanţa”

 Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava invită copiii cu vârste cuprinse între 6-14 ani să participe la activităţile gratuite ce se vor desfăşura pe parcursul vacanţei de vară, respectiv în perioada 4 iulie – 31 august, în cadrul programului „Bibliovacanţa”.

„Cartea, filmul şi jocul vor fi prezente în cadrul programului de vacanţă prin activităţi atractive, urmărind ca micii cititori să cunoască lumea poveştilor, iar, prin acest mod, respectiv prin lectură, cursuri, concursuri şi film, să fie atraşi spre lectură. Vor fi cinci ateliere, câte unul în fiecare zi a săptămânii, organizate pe grupe de vârste, susţinute atât de către personalul bibliotecii, cât şi de către colaboratorii şi partenerii acesteia. Vârsta copilăriei este cea mai favorabilă perioadă pentru acumularea unor impresii puternice, este vârsta imaginaţiei, a visării şi a jocului. Lectura influenţează formarea personalităţii copilului, educaţia şi cunoaşterea, iar abilităţile de lectură deprinse în copilărie rămân pentru tot restul vieţii. În acelaşi timp, aflându-se în cadrul bibliotecii pentru a participa la activităţile propuse, copiii pot să înveţe, să se distreze, să socializeze, să descopere să îşi dezvolte creativitatea şi curiozitatea” ne-au transmis organizatorii.

Înscrierile de desfăşoară – în limita locurilor disponibile pe fiecare categorie de activităţi – la Secţia împrumut pentru copii a bibliotecii sau la telefon 0230-530798 int. 22. (D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: