Legea deputaţilor suceveni George Şoldan şi Eugen Bejinariu a fost aprobată:

Amenzile aplicate pentru necompletarea PLF sunt anulate oficial, iar banii vor fi restituiţi la cerere

Parlamentul a votat, miercuri, proiectul de lege Şoldan-Bejinariu pentru anularea tuturor amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului digital de intrare în România (PLF) şi restituirea, la cerere, a sumelor plătite de către românii care au fost amendaţi.

Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Şoldan, a declarat că proiectul de lege pe care l-a propus împreună cu colegul de la PSD Suceava Eugen Bejinariu a fost, de fapt, o lege cerută „de toţi românii care au luptat pentru a-şi face dreptate în această situaţie, provocată de o măsură ce a fost greşit aplicată de autorităţi”.

El a spus că un sistem birocratic încremenit în proceduri neînţelese şi care punea românii inutil să se adreseze instanţelor de judecată l-a determinat să se implice.

„Mii de români au primit pe nedrept amenzi pentru necompletarea PLF sau completarea greşită a acestuia, iar soluţia pentru a-i degreva de un calvar în justiţie a fost iniţierea legii pentru anularea acestor amenzi” a spus deputatul.

El consideră că a fost o nedreptate şi o povară financiară pentru mii de români să plătească o amendă de 1.000 sau 2.000 de lei, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei chiar au completat formularul digital; doar că nici ei şi nici DSP nu mai puteau dovedi completarea acestuia.

„Autorităţile ridicau din umeri, ziceau că nu pot anula amenzile, că trebuie plătite, conform legilor în vigoare, şi îndemnau oamenii să conteste în instanţă. Mii de români, în acelaşi timp, căutau soluţii singuri alături de avocaţi şi jurişti. Chiar dacă unii au cerut anularea amenzilor în instanţe, legea trebuie să fie aplicată la fel pentru toată lumea” a explicat Şoldan.

El a subliniat că din acest motiv a iniţiat proiectul de lege „care să repare o eroare pe care statul trebuie să şi-o asume şi să fie restituiţi banii din amenzi”.

„Mai mult, le cer scuze tuturor românilor amendaţi în mod nedrept de statul român pentru tot chinul prin care au trecut. Mulţumesc tuturor colegilor parlamentari care au votat pentru această lege” a transmis George Şoldan.

Legea va fi trimisă la promulgare preşedintelui României, pentru ca apoi să-şi producă efectele. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: