Noi măsuri pentru fluidizarea traficului spre Siret

> Terminal suplimentar la frontieră pentru procesarea de autocamioane. De astăzi vor lucra 20 de vameşi pe tură

Pentru a reduce coloana de tiruri ce aşteaptă să ajungă în PTF Siret, autorităţile judeţene sucevene au dispus recent noi măsuri.

În şedinţa CJSU Suceava de joi, prefectul Alexandru Moldovan a cerut Poliţiei de Frontieră Siret, respectiv Biroului Vamal Siret, să realizeze o informare actualizată cu privire la problematica rezultată ca urmare a numărului mare de automarfare care staţionau pe DN 2, solicitând totodată propunerea în plen a unor măsuri suplimentare faţă de cele adoptate până atunci, în vederea decongestionării şi fluidizării traficului şi circulaţiei în condiţii de siguranţă pe DN 2, pe segmentul de drum Suceava – Siret.

În acest sens, reprezentanţii Serviciului Poliţiei de Frontieră Siret – Biroul Vamal Siret şi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava au precizat că au identificat o suprafaţă de teren în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, aflată în patrimoniul Biroului Vamal Siret, care, din punct de vedere al infrastructurii, ar putea susţine realizarea unui terminal suplimentar pentru procesarea autotrenurilor de transport marfă/ajutoare umanitare.

Biroul Vamal Siret a procedat la suplimentarea personalului de lucru în vederea procesării unui număr mai mare de mijloace de transport de marfă, numărul de personal vamal ajungând la 18 lucrători/tură şi ca de luni să ajungă la un număr maxim de 20 lucrători/tură.

Secţia de Drumuri Naţionale Suceava a anunţat că realiza în continuare lucrări de completare a acostamentelor cu material frezat pe DN 2, km 473 – 475, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, să amplaseze toalete ecologice în spaţiile special amenajate în acest sens, după cum a precizat Prefectura Suceava într-un comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: