Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a făcut apel la „post digital”

> Într-o lume asaltată de tehnologie, mucenicie este în vremea noastră şi abstinenţa digitală

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a făcut, vineri, la Suceava, apel la deschiderea inimilor credincioşilor la starea de mucenicie, între care se află şi abstinenţa digitală într-o lume asaltată de tehnologie.

În cuvântul de învăţătură de după Sf. Liturghie oficiată la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, IPS Teofan a spus că viaţa creştinului este o cruce zilnică, inclusiv prin încercarea înscrierii în starea de mucenicie.

În ceea ce priveşte viaţa călugărului, acesta este o mucenicie continuă, iar în viaţa de familie mucenicie este şi fidelitatea soţilor unul faţă de altul, care este o luptă grea într-o lume cu atâtea ispite.

„Naşterea de prunci, de asemenea stare de mucenicie, căci mulţi ne îndeamnă să nu dăm naştere la pruncii cu care am fost binecuvântaţi de Dumnezeu. Tot stare de mucenicie este asumarea responsabilităţii în viaţa cetăţii pe care o avem fiecare, de la vlădică până la opincă” a spus IPS Teofan.

Ierarhul a subliniat că atât pentru călugăr, cât şi pentru cel din lume mucenicia se arată şi în multe alte situaţii şi lucrări, pentru că toţi suntem chemaţi să păstrăm credinţa cea adevărată şi nu este uşor lucrul acesta într-o lume cu chemări spre alte orizonturi decât Biserica drept-măritoare.

Totodată, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a spus că mucenicie este şi ancorarea în duhul nădejdii în Dumnezeu când sunt atâtea chemări pentru a ne aşeza nădejdea în alte lucruri, în mintea noastră, în cei de lângă noi, în puterea în banii noştri.

„Mucenicie este în vremea noastră şi ceea ce se numeşte mai modern abstinenţă digitală, când omul este asaltat de atâta tehnologie care îi acaparează sufletul. Omul care introduce în viaţa săptămânii sale perioade de abstinenţă, de post digital, este un om care se străduieşte şi mucenic într-o lume ca a noastră se numeşte” a mai spus IPS Teofan.

Totodată, ierarhul a spus că mai există şi mucenicia omului care tinde să rămână onest, să rămână cinstit să rămână smerit.

„Noi oamenii, ştiţi bine, suntem atât de mult tentaţi să luptăm pentru imaginea noastră, pentru onoarea noastră, pentru prestigiul nostru, pentru autoritatea noastră” a adăugat IPS Teofan, care a explicat că este bine ca omul să nu încerce că apară în faţa celorlalţi mai mult decât este. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: