Ioan Balan, în Parlament:

Judeţul Suceava a devenit un adevărat pol turistic naţional, având cele mai multe staţiuni turistice din ţară!

Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a apreciat, într-o declaraţie politică susţinută în Parlament, că demersurile făcute în ultimii ani de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, de primarii din judeţul Suceava, dar şi de parlamentarii suceveni au acum ca rezultat faptul că judeţul Suceava a devenit un adevărat pol turistic naţional, fiind judeţul cu cele mai multe staţiuni turistice.

Ioan Balan l-a felicitat pe ministrul sucevean al Turismului, Daniel Cadariu, „care s-a încăpăţânat şi a reuşit să relanseze programul de acordare a tichetelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public”.

Potrivit parlamentarului sucevean, acest program guvernamental, prin care este sprijinit turismul în interiorul frontierelor României, a ajutat foarte mult sectorul turistic românesc, inclusiv pe cel din Bucovina, şi şi-a exprimat convingerea că anul acesta va contribui la relansarea turismului românesc după pandemie.

„Vreau să cred că, atunci când îşi vor face planurile pentru vacanţa de vară sau pentru cea de iarnă, românii vor alege frumuseţea inegalabilă a reliefului montan sucevean, liniştea sufletească oferită de mănăstirile bucovinene, tărâmul plin de istorie al Cetăţii de Scaun, precum şi ospitalitatea şi mâncarea gustoasă din unităţile noastre de cazare. Să ştiţi că cine a venit în Suceava o dată s-a îndrăgostit de Bucovina şi a revenit mereu pe meleagurile noastre!” a spus Ioan Balan.

Mai mult, liderul liberal sucevean a subliniat că demersurile concertate ale parlamentarilor şi primarilor liberali din Suceava, precum şi ale preşedintelui Consiliului Judeţean Gheorghe Flutur au transformat judeţul într-un adevărat pol turistic naţional, Suceava având în prezent cele mai multe staţiuni turistice din ţară.

„Mulţumesc reprezentanţilor Guvernului, în special prim-ministrului Nicolae Ciucă, pentru că au înţeles cât de important este pentru Suceava şi pentru întreaga Regiune Nord-Est să avem parte nu numai de o recunoaştere formală a potenţialului turistic bucovinean, ci, pe baza acestei recunoaşteri, să putem sprijini turismul prin investiţii publice de calitate şi prin susţinerea antreprenorilor privaţi din acest domeniu. Am încredere că proiectele de infrastructură rutieră şi feroviară demarate în ultimii doi ani vor fi duse cu bine până la capăt şi Bucovina va fi mai aproape de Bucureşti, de Constanţa şi Braşov, de Cluj-Napoca şi Sibiu, de statele din Uniunea Europeană” a concluzionat Ioan Balan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: